Tarta cu crema de lamâie, bezea si blat de biscuit
Postat de Lia1 in Prajituri 27 Ian 2014 | 12424 vizualizari
Variante de astfel de tarte sunt mai multe, de data aceasta am optat pentru reteta selectata de sisterskitchen din "Cartea Regală de Bucate" a principesei Margareta.
Fetele au mai adaugat afine in crema, mi-a placut ideea, gustul dulce -acrisor al acestor fructe este in armonie cu crema de lamaie si imbogatesc aspectul. Eu nu le-am amestecat odata cu crema ci le-am "infipt" in ea dupa ce am intins-o pe blat, de teama sa nu-i schimb culoarea galbena in cazul in care as fi incorporat fructele in toata crema.
Am folosit lapte condensat indulcit pentru ca se pune multa zeama de lamaie. Astfel am echilibrat gustul pronuntat acrisor. De aceea, am preferat sa nu acopar cu bezea toata suprafata tartei. In plus de asta, din punct de vedere estetic, mi-a placut sa vad si din oglinda cremei "impanata" cu afine. Daca folositi lapte condensat neindulcit, obligatoriu acoperiti toata suprafata cu bezea. Este foarte important sa folositi tava de tarta cu fund detasabil daca vreti sa o scoateti intreaga pe platou. Eu n-am avut si am taiat-o in sferturi ca sa o pot scoate pentru ca blatul este unul oarecum fragil si se poate rupe cand o manevrati intreaga dar puteti portiona fara grija pentru ca se tine ca orice blat in portii pentru o persoana.
Inapoi la reteta
|