Este o plantă cu totul specială, aflată la limita dintre sălbatic şi domestic. Ce înseamnă aceasta? Că, pe de o parte, este foarte bogată în nutrienţi, la fel ca legumele cultivate, iar pe de altă parte, că are o rezistenţă cu totul ieşită din comun, asemeni buruienilor. Chiar acum, când natura pare îngheţată sub stratul de omăt, rădăcina hreanului trăieşte în pământ, fiind gata ca la întâiul dezgheţ să scoată la suprafaţă primele frunzuliţe, înaintea tuturor celorlalte plante. Iar o asemenea forţă vitală, depozitată într-o singură rădăcină, are efecte terapeutice pe măsură.
Denumirea sa ştiinţifică este Armoracia rusticana, şi este o rudă foarte apropiată a verzei şi a conopidei, dar şi a muştarului. Hreanul este folosit ca remediu natural încă din preistorie, aşa cum o arată descoperirile arheologice făcute în Europa. Dacii preţuiau şi ei hreanul foarte mult. De altfel, însuşi medicul roman Dioscoride, atunci când scrie în tratatul său farmaceutic despre hrean, pomeneşte şi denumirea sa dacică: “usturonila”. În medicina populară românească, hreanul este recomandat în peste o sută de afecţiuni, cele mai multe dintre ele fiind de natură infecţioasă şi fiind specifice sezonului rece.
Fişă biografică
Rădăcina hreanului conţine foarte multă vitamina C, utilă sistemului circulator şi imunitar, greu încercate atunci când afară este ger. Conţine şi minerale foarte importante, precum fierul, potasiul, calciul şi magneziul. Mirosul înţepător şi gustul de foc al rădăcinii se datorează mai multor compuşi chimici, între care şi aşa-numiţii glucozinolaţi. Aceştia din urmă s-au dovedit un adevărat fenomen în lupta cu bacteriile dăunătoare, fiind de multe ori mai eficienţi decât cele mai avansate antibiotice de sinteză. Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, cercetări de dată foarte recentă au arătat că focul conţinut în rădăcina de hrean are şi proprietăţi citostatice foarte puternice, glucozinolaţii fiind eficienţi în foarte multe forme de cancer (de piele, de plămâni, de colon, de stomac etc.).
Precauţii şi contraindicaţii
Intern, hreanul se administrează cu prudenţă persoanelor cu colon iritabil sau care suferă de colită de fermentaţie. Abuzul de hrean în alimentaţie duce la deranjamente digestive şi tulburări nervoase. Extern, mai ales sub formă de cataplasmă, hreanul va fi folosit cu prudenţă de către persoanele care au pielea sensibilă, alergică.
Autor: Cristian Vlad
Publicat în data de: 19.12.2013, în: Nutriţie, Reţete
Sursa: Formula AS
