In credinta populara despre vreme, in ziua de 7 ianuarie (7 Gerar), de Sant Ion, ,,se boteaza gerul” adica se inmoaie frigul primei parti a iernii si, daca a nins de Sfantul Nicolae (,,daca neaua a fost adusa de Sfantul Nicolae, pe calul sau alb”), acea zapada incepe sa se topeasca, ca sa-i faca loc urmatoarei.
Pentru crestini, 7 ianuarie este ziua Soborului Sfantului Ioan Botezatorul, ultima sarbatoare din ciclul sarbatorilor Craciunului si ale Bobotezei. Daca traditiile stravechi au ales aceasta zi ca intaia a calendarului, este, deoarece, in traditia populara, in aceasta zi de sarbatoare, cunoscuta ca a lui Sant Ion, semnifica altceva.
Pe vremuri, importanta sarbatorii era incomparabil mai mare decat acum; tot poprul participa la ea, iar in Bucuresti, regele, guvernul si corpul diplomatic se strangeau pe malurile Dambovitei, unde patriarhul arunca in apa o cruce de aur; multi bucuresteni se incumetau sa sara dupa ea in apa glaciala, iar cel care gasea crucea era rasplatit.
De ce era Sant Ion o sarbatoare atat de importanta? Pentru ca, inainte de crestinare, in luna ianuarie, mai precis in prima zi a lunii (si a anului) romanii il sarbatoreau pe zeul Ianus. Apoi, dupa crestinare, ziua de 1 ianuarie fiind inchinata Sfantului Vasile cel Mare, amintirea acestei sarbatori milenare s-a mutat in ziua de 7 a aceleiasi luni, numele lui Ianus estompandu-se in spatele celui al lui ,,Sant Ion”.
In traditia romaneasca, imaginea lui Ianus, a lui Ion, este uimitor de bine implantata: toti principii valahi sau moldoveni au purtat, inaintea numelui si titlului lor, o expresie stranie: IO. De pilda, ,,aici odihneste Io Stefan Voievod”. Explicatia este simpla: Ianus era considerat intemeietorul traditiei si numele sau era perpetuat de conducatorii statelelor romanesti.
