Încălzim laptele cu miezul de vanilie şi cu zahăr, turnăm, pe rând, cele 400 grame de nuci măcinate (pe care eu, dragii mei, le macin cu maşina de măcinat nuci a bunicii mele, veche de vreo 75 de ani...o adevărată piesă de muzeu, de care nu mă îndur să mă despart...).
Amestecăm combinaţia pe foc, până la o consistenţă potrivită, păstoasă, şi o lăsăm să se răcească. Foarte importanat sa fie rece, altfel se crapa cozonacul
Pentru umplutura cu mac:
Fierbem siropul de zahar, adaugam macul amestecand mereu, il luam de pe foc dupa cateva minute, adaugam stafidele si zeama si coaja de lamaie si lasam si aceasta compozitie la racit.
Amestecăm mai întâi făina cernută cu untul tăiat bucăţele, cu zahărul şi sarea. Turnăm apoi, într-o adâncitură, oul amestecat cu laptele călduţ şi cu drojdia uscată. Dacă folosiţi drojdie proaspată, e altă poveste, o amestecaţi cu laptele călduţ şi cu o linguriţă de zahăr, o lăsaţi să fermenteze şi o adăugaţi la restul compoziţiei.
Odihnim aluatul, în frigider, pentru cel puţin jumătate de oră, timp în care pregătim şi, foarte important, răcim umplutura.
Va rog să mă credeţi, dacă umplutura nu e perfect rece, veţi avea surpriza neplăcută să crape aceste suluri, care ar trebui să fie nu doar bune, dar şi arătoase. La gust vor fi excelente, dar aspectul va fi jalnic.
Împărţim aluatul în patru, îl rulăm în câte o foaie de 5 mm grosime. Aceste foi le ungem cu umplutura de mac sau nucă, lăsând la margine un spaţiu de 1-2 cm. Îndoim capetele de sus şi de jos şi rulăm lateral, obţinând astfel un sul frumos de aproximativ 25-30 cm lungime, depinde cum am întins aluatul. Le aşezăm în tava tapetată cu hârtie de copt, le ungem cu un gălbenuş, le lăsăm să se odihnească 15 minute, le mai ungem o dată cu gălbenuş, şi le coacem 45-50 de minute în cuptorul încins la 175 de grade.
Cantitatile de mac si nuca sunt gandite pentru cozonacei. Daca doriti sa aveti ambele feluri, dublati cantitatea de ingrediente pentru aluat.
