Dacă se folosesc legume din congelator (așa cum am făcut eu) se scot din timp, mai ales mazărea, ca să se decongeleze natural.
Se curăță rădăcinoasele (morcovii, pătrunjeii și țelina) se spală, se taie și se pun la fiert, cu 3 l de apă. Când se formează spumă, se culege și se aruncă. Se completează cu apă, când este cazul.
Cât timp fierb rădăcinoasele, se spală ceapa, se taie mărunt și se călește ușor, în ulei suficient și la foc mic.
Se spală roșia, se taie cubulețe și se înmoaie, la foc mic, în aceeași tigaie cu ceapa călită.
Se aleg separat zarzavaturile (pătrunjelul, mărarul și leușteanul) se spală și se taie mărunt.
Se curăță cartofii, se spală și se taie sub formă de cubulețe.
Se adaugă mazărea în oală și după două clocote se adaugă și cartofii tăiați cubulețe.
Se mai lasă ingredientele la fiert încă 2-3 clocote, după care se adaugă loboda tăiată și borșul, pentru ultimul clocot, odată cu legumele călite.
Se condimentează cu sare și piper și dacă se constată, prin verificare/degustare, că toate legumele sunt fierte, se adaugă: pătrunjelul tocat, mărarul și leușteanul și apoi se ia oala de pe foc.
Se pune capacul pe oală și după 10 minute ”de odihnă”, borșul se poate servi, eventual cu smântână și mămăliguță caldă.