Se curăță rădăcinoasele, se spală, se taie și se pun la fiert, cu 3 litri de apă rece. Când se formează spumă, se culege și se aruncă. Se completează cu apă, când este cazul.
Se curăță ceapa, se spală, se taie și se călește ușor în ulei suficient și la foc mic.
Se spală roșiile, se taie cubulețe și se topesc cu ceapa, în tigaie, la foc mic, până ce mai scade puțin lichidul.
Cât timp fierb rădăcinoasele, se spală și se taie loboda, se aleg frunzele de pătrunjel și mărarul, după care se spală și se toacă fin.
Se curăță cartofii, se spală, se taie cubulețe și se lasă în așteptare.
Când rădăcinoasele sunt aproape fierte, se adaugă cartofii tăiați cubulețe și după un clocot se adaugă și legumele călite.
Se lasă ciorba să fiarbă încă două-trei clocote, iar când cartofii sunt aproape fierți, se adaugă și loboda.
Se dizolvă smântâna cu zeamă fierbinte de ciorbă și când ajunge la temperatura din oală, se adaugă și se mai lasă la fiert, la foc mic, încă 4-5 minute.
Atunci se condimentează cu: sare, piper și cimbru, se adaugă verdețurile tocate (pătrunjelul și mărarul) se pune capacul pe oală și se ia de pe foc.
După 10 minute ”de odihnă”, ciorba poate fi servită, chiar cu mămăliguță caldă, dacă s-a preparat între timp.