Ingrediente
- 500 g faina
- 250 ml suc de portocale (proaspat stors)
- 100 ml ulei
- 7 g drojdie uscata
- 80 g zahar
- 1/2 lingurita sare
- esenta de portocale
- Pentru umplutura:
- 100 g ciocolata amaruie
Mod de preparare
Intr-un castron amestecam toate ingredientele uscate: faina, sarea, zaharul si drojdia uscata. Turnam treptat sucul de portocale si esenta si framantam pana obtinem un aluat omogen. Turnam si uleiul si framantam pana aluatul nu se mai lipeste de maini. Acoperim cu un prosop si lasam la dospit pana aluatul isi dubleaza volumul.
Dupa ce aluatul a dospit suficient, il scoatem pe masa unsa cu putin ulei, il framantam sa scoatem aerul, il impartim in 2 parti pe care le intindem cu mana unsa cu ulei pana ajung la o grosime de cca 0.5 cm. Presaram ciocolata rasa si rulam.
Cele 2 suluri obtinute le impletim si punem intr-o tava de cozonac bine unsa cu ulei.
Lasam la loc caldut vreo 15-20 de minute, ungem cu putin ulei, apoi dam la cuptor la foc mediu, pentru cca 50-60 de minute, in functie de cuptor. Cu vreo 10 minute inainte de a fi gata facem un sirop din 1 lingura de miere si 1-2 linguri de apa si ungem cozonacul.
Cozonacul se scoate pe un gratar si se lasa la racit, apoi se portioneaza.
Daca ti-a placut reteta noastra "Cozonac de post" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (25)
|