Cremă de unt cu bezea elveţiană

Postat de diaconta in Dulciuri
25 Noi 2013 | 15210 vizualizari

Stiu,sună sofisticat,complicat şi greu de realizat.Aveam eu aşa un moft că musai ar fi să prepar şi eu această cremă.Am zis că acum e momentul s-o încerc pentru că am avut de realizat un tort deosebit,pentru o persoana foarte specială şi mai vroiam să fie cu trandafiri,care trandafiri nici nu i-am mai exersat şi nici nu am un vârf de ornat 1M.Am studiat mai multe reţete pentru această cremă şi m-am oprit la cea gasita pe Teoskitchen,explicata foarte frumos.Dar pe când prinsesem puţin curaj,vine Miha şi zice „sper să-ţi iasă crema asta,că mie una nu mi-a ieşit”. Deci vă daţi seama cam cum m-am dezumflat dupa asta : )))))) Am zis s-o pregătesc mai din timp,că dacă nu-mi reuşeşte să aplic un plan de rezervă. A reuşit,cu multe peripeţii şi „resuscitată” de câteva ori,dar cu siguranţă este prima şi ultima oară când o prestez.Chiar dacă musafirilor a placut,eu n-am fost încântată de gustul mult prea dulce,de faptul că după ce stă la frigider se întăreşte foarte mult şi devine foarte casantă. Bezeaua elveţiana presupune încalzirea albuşurilor cu zaharul înainte de a fi batute,ceea ce mi-a placut pentru ca nu suport albuşurile crude în crema. Ingredientele sunt puţine,nu pot să spun nici că e foarte costisitoare,dar obligatoriu e nevoie de un unt de foarte bună calitate,cu cel puţin 82 % procent de grasime. Cam lungă introducerea,la fel şi modul de preparare,dar asta pentru că e o reţetă care necesită ceva mai multă atenţie pentru reuşita ei.

Inapoi la reteta

Comentarii (66)

la 26.11.2013, 20:36
vaiii... data viitoare o sa spun dupa...
la 26.11.2013, 20:50
No lasa Miha,bine ca m-ai avertizat ))))))))
la 27.11.2013, 13:38
Dia, arata delicat ....foarte buna ; la favorite
la 27.11.2013, 15:34
Anca multumesc
la 02.12.2013, 14:53
supeer
la 02.12.2013, 19:10
Luana multumesc

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking