Cremă de unt cu bezea elveţiană

Postat de diaconta in Dulciuri
25 Noi 2013 | 15237 vizualizari

Stiu,sună sofisticat,complicat şi greu de realizat.Aveam eu aşa un moft că musai ar fi să prepar şi eu această cremă.Am zis că acum e momentul s-o încerc pentru că am avut de realizat un tort deosebit,pentru o persoana foarte specială şi mai vroiam să fie cu trandafiri,care trandafiri nici nu i-am mai exersat şi nici nu am un vârf de ornat 1M.Am studiat mai multe reţete pentru această cremă şi m-am oprit la cea gasita pe Teoskitchen,explicata foarte frumos.Dar pe când prinsesem puţin curaj,vine Miha şi zice „sper să-ţi iasă crema asta,că mie una nu mi-a ieşit”. Deci vă daţi seama cam cum m-am dezumflat dupa asta : )))))) Am zis s-o pregătesc mai din timp,că dacă nu-mi reuşeşte să aplic un plan de rezervă. A reuşit,cu multe peripeţii şi „resuscitată” de câteva ori,dar cu siguranţă este prima şi ultima oară când o prestez.Chiar dacă musafirilor a placut,eu n-am fost încântată de gustul mult prea dulce,de faptul că după ce stă la frigider se întăreşte foarte mult şi devine foarte casantă. Bezeaua elveţiana presupune încalzirea albuşurilor cu zaharul înainte de a fi batute,ceea ce mi-a placut pentru ca nu suport albuşurile crude în crema. Ingredientele sunt puţine,nu pot să spun nici că e foarte costisitoare,dar obligatoriu e nevoie de un unt de foarte bună calitate,cu cel puţin 82 % procent de grasime. Cam lungă introducerea,la fel şi modul de preparare,dar asta pentru că e o reţetă care necesită ceva mai multă atenţie pentru reuşita ei.

Inapoi la reteta

Comentarii (66)

la 26.11.2013, 11:31
Ina,este, nu contest ca a iesit fain pana la urma,dar nu e genul de crema pe care sa doresc s-o mai fac.Poate doar daca mi s-ar cere asta in mod special.
la 26.11.2013, 11:39
Arata grozav . Bravo Dia. Eu insa nu cred ca as face ca nu prea sunt prietena cu cremele din unt
la 26.11.2013, 11:43
ce draguta e...super..merita incercata
la 26.11.2013, 12:10
Rocsi multumesc
la 26.11.2013, 12:10
Alexandra,multumesc
la 26.11.2013, 13:12
arata minunat frumoasa prezentare
la 26.11.2013, 13:36
la 26.11.2013, 13:38
Mon multumesc
la 26.11.2013, 13:38
Tanya multumesc
la 26.11.2013, 13:47
desi pretentioasa, cred ca m-as risca sa o prestez oricum, felicitari pentru munca si rezultatul pe masura
la 26.11.2013, 13:59
Laura,sunt sigura ca tie ti-ar place crema asta si nu e chiar asa de speriat,doar putina atentie trebuie
la 26.11.2013, 17:08
vai Dia ca am ras cu lacrimi la final, vroiam neaparat sa vad reteta m-am crucit citind-o vroiam sa iti spun ca nu m-as apuca de ea decat pentru marele premiu de la Masterchef )) si te citesc la sf ca nu merita "Ramân la concluzia ca nu merita atâta munca si stres crema aceasta,dar nu-mi pare rau ca am încercat-o." bravo din inima pt rabdare si felicitari pt reusita dar revin la spusele mele si ale tale , prea complicat
la 26.11.2013, 19:17
Sylvia)) asa ma complic eu de regula
Multumesc pentru aprecieri si ma bucur ca reteta mea te-a binedispus ))))))
la 26.11.2013, 20:06
Dia crema ta e super reusita si pot sa spun ca eu cu scoala de bucatar facuta imi dau seama ce greu este de realizat si te apreciez pt aptitudini doar ca este prea complicata dar itiinteleg dorinta de a o realiza o data . Sincera sa fiu recitind reteta am inteles si de ce s-a coagulat la rece si ai remixat-o cred ca e din cauza untului din frigider, in patiserie nu se lucreaza decat cu unt in pomada/moale la temp camerei, bon, e parerea mea poate gresesc
la 26.11.2013, 20:20
Sylvia,am analizat mai multe retete de realizare a acestei creme.In toate scria ca untul trebuie sa fie rece cand este incorporat in compozitie.
Iar crema mea a inceput sa se inmoaie cand untul a fost deja cam moale.
De altfel cred ca e firesc ca o crema pe baza de ut si bezea sa se intareasca la frigider.

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking