Ingrediente
- 2 ouă M,
- Un praf de sare,
- 5 g praf de copt,
- 1 banană răscoaptă,
- 7 linguri cu vârf făină,
- 3 linguri ulei,
- 500 ml apă minerală,
- Dulceață de cireșe, după gust,
- Ciocolată cu lapte, după gust
Mod de preparare
Se bat ouăle cu un praf de sare, într-un castron încăpător. Se decojește banana, se strivește cu o furculiță sau se dă la blender, adăugând puțină apă minerală, apoi se adaugă la compoziție. Se adaugă și ulei (aprox 2 linguri), restul de apă minerală, apoi praful de copt amestecat în făină (7 linguri cu vârf), amestecând bine, cu un tel, pentru a păstra compoziția aerată.
Se înfierbântă puțin ulei (cam o lingurita) într-o tigaie, se toarnă câte un polonic din compoziție și se pregătesc clătitele,rumenindu-le pe ambele părți.
Se scot pe o farfurie, se lasă la răcit, apoi se umplu cu dulceață de cireșe sau le puteți umple cu ciocolată cu lapte, cât sunt calde.
Am obținut 8 clătite mari, folosind o tigaie de 24 cm.
Porții: 4
Timp de pregătire: 5 min
Timp de gătire: 30 min
Poftă Bună!
Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:
https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2019/05/clatite-cu-banane-si-dulceata-de-cirese.html
Daca ti-a placut reteta noastra "Desert clatite cu banane si dulceata de cirese" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (14)
|