Desert cornulete pictate

Postat de ancutsa in Dulciuri
31 Mar 2020 | 2872 vizualizari

Am vrut să obțin niște cornulețe speciale și m-am tot gândit cum să le colorez. Dacă aș fi suprapus o foaie albă peste una roz, ar fi fost prea multă cocă, plus că voiam numai niște dunguțe roz, din loc în loc. Așa că le-am colorat la final, cu suc de la salata de sfeclă roșie. A rămas culoarea frumoasă și după copt, nu a oxidat, așa că am fost mulțumită.

Ingrediente

  • 570 g făină,
  • 100 g unt,
  • 100 ml borș,
  • 200 ml apă caldă,
  • 10 g praf copt,
  • 1 ou,
  • 1/2 linguriță sare,
  • un vârf de cuțit bicarbonat de sodiu,
  • 2 linguri gem de prune,
  • 3 linguri gem de căpșuni,
  • 4 linguri nucă măcinată,
  • 1 lingură suc de la salata de sfeclă roșie

Mod de preparare

 

Într-un vas încăpător se amestecă untul la temperatura camerei cu apa caldă, oul, sarea, praful de copt, dar și bicarbonatul dizolvat în borș. Se adaugă făină cât cuprinde, frământând, până se obține un aluat consistent, dar pufos. Se dă la frigider peste noapte (sau câteva ore).

A doua zi, se împarte aluatul în 2 bucăți, se întinde primul aluat pe blatul presărat cu făină. Pentru că aluatul conține unt, trebuie să fie rece când îl întindeți, pe măsură ce se încălzește, se lipește de masă, de aceea e bine să lucrați cu bucăți mici de aluat.

Se taie triunghiuri lungi din aluat, cu o rolă de patiserie sau cu un cuțit. Se adaugă puțină umplutură la bază (eu am pregătit 2 castronele cu gem de căpșuni amestecat cu nucă, respectiv gem de prune amestecat cu nucă), apoi se rulează cornulețul. Dacă vreți să nu se usuce colțurile, acestea se pliază de la început peste umplutură, apoi se rulează triunghiul, dând forma de cornuleț. Astfel rămâne pufos. Ai mei le preferă așa.

Se așază cornulețele în tava pregătită cu foaie de copt, iar acum vine partea distractivă: se trasează dungi cu o pensulă, cu suc de la salata de sfeclă roșie.

Se dă tava la cuptorul preîncălzit, la foc mediu, cam 23 de minute, urmăriți-le, să nu se rumenească, pentru că se vor usca, trebuie să rămână albe.

După ce se scot din cuptor, se pot pudra cu zahăr.

Se pregătește la fel și aluatul rămas.

 

Porții: 10

Timp de pregătire: 10 min + câteva ore pentru repaos aluat

Timp de coacere: 23 min/tavă * 3 tăvi

Poftă Bună!

Dacă vă place rețeta mea, o puteți găsi și pe blogul meu: https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2020/03/cornulete-pictate.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert cornulete pictate" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (32)
Retete similare

Prajitura si atat......

Postat de Constelatialeu

Prajitura si atat......

Tapetam o tava cu hartie de copt ( 36/23 cm), apoi ne apucam s afacem blatul. Luam 8 oua, si separam galbenusurile, toate 8, le punem intr-un castron, in altul punem 5 albusuri si in altul 3...

Citeste continuarea

Clafoutis cu cirese

Postat de timea

Clafoutis cu cirese

Ungem tava cu unt si asezam pe fundul tavii ciresele spalate din care am scos samburii.( in mod normal se face cu cirese cu samburi, dar eu i-am facut fara) Mixam ouale intregi impreuna cu un...

Citeste continuarea

Comentarii

la 31.03.2020, 15:43
la 31.03.2020, 15:53
Ce frumușele sunt...!
la 31.03.2020, 16:10
Multumesc, Motan!
la 31.03.2020, 16:10
Multumesc, Rodica!
la 31.03.2020, 16:23
Bune!

Vezi toate comentariile (32)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking
Carte d'Or