Desert cosulete cu frisca si fragi din dulceata
Postat de RODIMUR in Prajituri
3 Oct 2017 | 2519 vizualizari
Cu aluatul fraged care mi-a rămas de la o tartă cu fructe, m-am gândit să fac niște coșulețe cu frișcă și cu INGREDIENTUL SECRET - DULCEAȚA de fragi.
E o prăjitură rapidă, aspectuoasă, ușoară, sănătoasă și foarte bună. Eu folosesc numai frișcă naturală, făcută de mine din smântână grasă, dar cine folosește frișcă sintetică, va avea și mai puțin de lucru.
Coșulețele nu mi-au ieșit chiar cum am sperat eu, le-am și scăpat parcă mai mult în cuptor, dar până la urmă, cu frișca și decorul a ieșit ceva drăguț și bun. Ba acum mi se pare că e chiar bine că au ieșit mai puțin adânci (astfel, a încăput mai puțină frișcă naturală, pe care o folosesc eu și care este foarte grasă). Iar dacă ieri mi se părea că am rumenit, fără să vreau, prea tare coșulețele, astăzi, când le-am umplut cu frișcă mi s-a părut că așa e numai bine, pentru că sunt mai rezistente.
Din ingredientele de mai jos mi-au ieșit 24 de coșulețe.