Desert cozonac cu umplutura mixta si mac

Postat de merisor67 in Prajituri
24 Dec 2018 | 2369 vizualizari
Desert cozonac cu umplutura mixta si mac

În general îmi place să fac cozonacii cu umpluturi simple, pe categorii, așa cum știu că ii preferă ai casei, dar de data aceasta am vrut să îmbin toate gusturile într-un singur cozonac, așa că am facut cozonac cu umplutură mixtă. Și îmi place cum a ieșit, bogat în ingrediente și frumos colorat.  

Ingrediente

  • Aluat(pentru 2 cozonaci):
  • 1 kg făină de țară
  • 50 g drojdie proaspătă
  • 400 ml lapte
  • 100 ml ulei de floarea soarelui
  • 50 ml ulei de măsline
  • 4 gălbenușuri
  • 150 g zahăr
  • 3 plicuri zahăr vanilat
  • coajă rasă de lămâie
  • coajă rasă de portocală
  • esență de rom
  • un praf sare
  • Pentru umplut:
  • 4 albușuri
  • 4 linguri zahăr
  • 50 g stafide
  • 6 cuburi rahat multicolor
  • 150 g nucă
  • un praf sare
  • 2 linguri cacao
  • Pentru uns:
  • 1 ou
  • un praf sare
  • mac pentru decor

Mod de preparare

Pregătim aluatul.

Mai întâi vom cerne făina într-un vas, de două ori chiar, pentru a fi pufoasă, aerată.

Preparăm apoi maiaua.

Frecăm într-un bol, drojdia cu o lingură de zahăr până se lichefiază, apoi adăugăm 100 ml lapte cald și o mână de făină.

Omogenizăm amestecul și îl lăsăm la loc cald, acoperit, până când maiaua își va dubla volumul.

Punem laptele pe foc cu zahărul și o linguriță de sare și îl lăsăm până se diluează zahărul.

Amestecăm în el pentru a urgenta diluarea.

Facem o adâncitură la mijlocul făinii din vas și turnăm acolo maiaua crescută.

Adăugăm și gălbenușurile, frecate cu un praf de sare pentru a li se intensifica culoarea.

Amestecăm gălbenușurile cu maiaua, adunând la mijloc și din făina de pe margini.

Adăugăm uleiul peste laptele ușor fierbinte și începem să turnăm treptat peste ingredientele din vas, amestecând totul cu o spatulă.

Adăugăm esența, coaja rasă de lămâie și portocală și zahărul vanilat.

Când totul este omogen, transferăm aluatul pe masa înfăinată și îl frământăm până când nu se mai lipește de mâini, adăugând făină dacă mai este cazul.

Avem totuși grijă să nu iasă un aluat prea tare, ca la pâine.

Punem aluatul înapoi în vas, îl acoperim și îl lăsăm la crescut, la loc cald, aproximativ 45-50 de minute sau chiar o oră.

Pregătim umplutura.

Tăiem rahatul în cuburi mai mari, iar stafidele le hidratăm în apă cu rom sau esență de rom.

Eu am pus o fiolă de esență, nu am avut rom.

Mixăm albușurile spumă cu un praf de sare, apoi adăugăm zahărul și zeama de lămâie și mixăm până obținem o bezea fermă.

Adăugăm cacaua și 50 g nucă măcinată fin.

Asamblare și coacere Cozonac cu umplutură mixtă

Împărțim aluatul în două și întindem câte o foaie de grosimea degetului mare.

Presărăm stafidele peste aluat și le înfigem ușor în acesta, apoi întindem compoziția cu cacao și presărăm peste ea nuca tăiată grosier și cuburile de rahat.

Rulăm foile, dar nu foarte strâns și așezăm rulourile în tăvile tapetate cu hârtie de copt.

Lăsăm cozonacii din nou la crescut aproximativ 40 de minute, apoi îi ungem cu ou bătut cu un praf de sare și îi dăm la cuptorul preîncălzit și îi coacem pentru 40-45 de minute la 160-170 de grade.

Spre final, îi mai ungem cu ou și presărăm mac peste ei.

Se zice că dacă adăugăm puțină sare în oul cu care îi ungem, nu se vor mai închide foarte rău la culoare, în timpul coacerii.

Sper să vă placă și să vă fie de folos, rețeta mea de cozonac cu umplutură mixtă!

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert cozonac cu umplutura mixta si mac" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (21)
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola

Retete similare

Desert prajitura cu agrise verzi

Postat de MotanLaOale

Desert prajitura cu agrise verzi

Agrisele se curata, se spala, se pun intr-un castron si se presara cu 2 linguri de zahar. Se mixeaza ouale cu praful de sare, zaharul si zaharul vanilat pana se topeste. Se adauga laptele,...

Citeste continuarea

Prajitura duo cu crema de vanilie

Postat de Constelatialeu

Prajitura duo cu crema de vanilie

Blatul de ciocolata: Ouale cu zaharul si zaharul; vanilat,le mixam bine pana se topeste zaharul,apoi adaugam untul ( la temperatura camerei),faina si cacaoa si omogenizam.Ciocolata o topim pe...

Citeste continuarea

Comentarii

la 24.12.2018, 18:35
Ce mare si pufos e! Si mie imi place cu de toate, dar anul asta nu am facut.
la 24.12.2018, 18:39
Arată foarte bine...!
la 24.12.2018, 18:40
bun bun
la 24.12.2018, 18:43
la 24.12.2018, 18:57
Oh, ce pufosenie aromata!

Vezi toate comentariile (21)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking