Desert domuri cu inghetata, trufa si ciocolata

Postat de ancutsa in Dulciuri
25 Mai 2020 | 2069 vizualizari
Desert domuri cu inghetata, trufa si ciocolata

Pentru că sărbătoresc 4 ani de bucătăraș alături de voi, v-am adus ceva bun! Ador deserturile în formă de dom, sunt moderne și mă inspiră să creez de fiecare dată ceva bun. Și ce e mai plăcut decât să spargi un strat crocant de ciocolată, ca să te bucuri de o înghețată cu o aromă fructat-florală deosebită? Frișcă, ciocolată albă, apă din flori de portocal și căpșuni proaspete mărunțite amestecate cu grijă într-o cupă. Am decorat cu trufe cu nuci și spirale de ciocolată neagră.

Ingrediente

  • Pentru 8 trufe:
  • 20 g cuvertură de ciocolată neagră,
  • 50 ml frișcă,
  • 60 g blat de la brioșe cu nuci / chec / pandișpan,
  • 2 linguri cacao neagră,
  • Opțional: 1 lingură lapte,
  • Opțional: 1 lingură nuci măcinate,
  • Pentru învelișul domurilor:
  • 50-70 g cuvertură de ciocolată neagră,
  • Pentru spirale:
  • 30 g cuvertură de ciocolată neagră,
  • Pentru înghețată:
  • 50 g cuvertură de ciocolată albă,
  • 150 ml frișcă lichidă,
  • 1 linguriță apă din flori de portocal,
  • 5 g zahăr vanilat Bourbon,
  • 40 g căpșuni proaspete

Mod de preparare

Trufele:

Se fărâmițează într-un castron pandișpanul, checul sau ce aveți. Eu am folosit umplutura pe care o scobisem de la brioșele pe care tocmai le pregătisem, deci aluatul a fost pufos, în cazul meu. Dacă aveți chec sau pandișpan vechi de 1-2 zile și s-a uscat, puteți adăuga și o lingură de lapte. Desigur mai puteți pune și nuci măcinate sau ce mai doriți.

Se amestecă blatul cu ciocolata topită și răcorită, frișca bătută moale și s formează în mâini sfere mici, care se tăvălesc apoi prin cacao neagră. Se dau la frigider. Le puteți acoperi cu folie de aluminiu. Eu am obținut 8 trufe. Pentru desert, vom avea nevoie doar de 6 trufe, așadar 2 vă rămân pentru degustat.

 Învelișul domurilor:

Eu am făcut 4 domuri cu înveliș de ciocolată (sunt suficiente 50 g de cuvertură de ciocolată) și 2 fără, așadar dacă vreți înveliș pentru toate folosiți 70 g.

Se topește pe baie de abur cuvertura de ciocolată neagră, se amestecă bine până la omogenizare și se toarnă într-o formă de silicon pentru brioșe. Eu am ales o formă de domuri. Se nivelează bine ciocolata cu o spatulă de silicon sau o pensulă. Se dă la congelator până la momentul montării.

 

Spiralele:

Se umple o pungă specială pentru ciocolată cu pătrățele de cuvertură de ciocolată neagră și se scufundă într-un ibric cu apă fierbinte, având grijă să nu ajungă apă în pungă. Când s-a topit ciocolata, se scoate din apă, se taie la capătul subțire și se formează spirale pe o bucată de hârtie de copt. Se dau la congelator până la servire.

 

Înghețata:

Se spală căpșunile, se lasă la zvântat pe un șervet de bucătărie și se taie bucățele mici.

Se topește pe baie de abur cuvertura de ciocolată albă și se amestecă bine până la omogenizare.

Separat, se bate frișcă lichidă până devine moale, cremoasă, (atenție, nu vârtoasă!), apoi se adaugă din frișcă, treptat câte o linguriță, peste ciocolată și se amestecă. Se adaugă apa din flori de portocal, zahărul vanilat Bourbon, și căpșunile, amestecând lejer, cu o spatulă.

 

Montare:

Se scoate din congelator forma de domuri, se verifică ciocolata: dacă a înghețat bine, se poate turna înghețata și se dă la congelator înapoi.

 

Decor:

În momentul servirii, se așază pe fiecare platou: un dom de înghețată, o trufă și o spirală, lăsând spirala să se desfacă ușor până jos.

 

Poftă Bună!

Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:

https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2020/05/domuri-cu-inghetata-trufa-si-ciocolata.html

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert domuri cu inghetata, trufa si ciocolata" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (24)
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola

Retete similare

Fursecuri cu untura si smantana

Postat de Constelatialeu

Fursecuri cu untura si smantana

Intr-un castron punem untura, adaugam smantana, zaharul, zaharul vanilat, ouale, praful de sare si coaja de portocala. Omogenizam bine toate ingredientele, apoi punem praful de copt si stoarcem...

Citeste continuarea

Tarta cu fructe, budinca si frisca

Postat de Valclaudia

Tarta cu fructe, budinca si frisca

Se separa albusurile de galbenusuri. Preincalzim cuptorul la 175 grade. Ungem forma de tarta cu ulei, o tapetam cu faina. Batem intai albusurile spuma cu praful de sare, apoi mixam...

Citeste continuarea

Comentarii

la 25.05.2020, 20:56
La multi ani !
la 25.05.2020, 21:12
Delicatese!
la 25.05.2020, 21:14
la 25.05.2020, 21:14
la 25.05.2020, 21:28
Arată excelent! La mulți ani!

Vezi toate comentariile (24)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking