Desert mini ecleruri

Postat de RODIMUR in Prajituri
24 Ian 2018 | 4198 vizualizari

Mai întâi aș vrea să precizez că, deși ne-am obișnuit cu toții să spunem "eclere" (și chiar ni se pare mai frumos așa!) dicționarele limbii române ne spun că pluralul substantivului "ecler" este "ecleruri".  Eclerul este un produs al patiseriei franceze, iar "Dicționarul Academiei Franceze" specifică faptul că această prăjitură își merită numele. Pentru că este de mici dimensiuni și foarte bun la gust, eclerul dispare repede, asemeni unui fulger (în limba franceză "éclair" înseamnă "fulger"). Acestea sunt primele mele ecleruri și m-am străduit să le fac mici, nu ca să le denumesc "mini ecleruri", ci pentru că așa se fac acolo de unde-și au originea și pentru că așa-mi plac.  În urmă cu vreo 10 ani am văzut pe site-uri franceze o fotografie cu mini ecleruri ornate foarte frumos și din acel moment mi-am dorit să fac și eu așa ceva, deși până atunci, nu pot spune că mi-au plăcut în mod special astfel de prăjituri. Atunci am postat fotografia pe facebook, dar n-o mai am, din păcate. M-aș fi străduit să-mi ornez la fel primele ecleruri, care mi s-au părut foarte bune, mult mai bune decât ce am mâncat până acum. Le-am ornat așadar cu ce aveam în casă, nereușind să-mi amintesc prea multe din acea fotografie. Ceea ce am reușit să fac a fost dimensiunea eclerurilor și străduința de a le orna, cât de cât, oricât efort ar cere asta. Le-am făcut mici, de 8 cm, așa cum am văzut că se fac, atât prăjiturile, de orice fel, cât și aperitivele, în alte țări. Pentru a nu mânca din ele ca dintr-un sandviș. Prăjiturile și aperitivele, mai ales la mese festive, trebuie să fie micuțe, cel mult cât două înghițituri. Noi, bucătărașii alintați nu gătim la cantină, în cazane, ci în cantități mici, pentru familie, sau pentru prieteni, așa că trebuie să ne străduim ca ceea ce facem să fie nu numai gustos, ci și plăcut privirii, prin rafinament și decor.  Din ingredientele de mai jos mi-au ieșit 40 de ecleruri, umplute cu cremă patisieră.

Inapoi la reteta

Comentarii (54)

la 24.01.2018, 17:47
la 24.01.2018, 17:56
Mulțumesc frumos, Motănel!
la 24.01.2018, 18:16
Ce bunatate ai facuuuuut!
la 24.01.2018, 18:16
Rodica, eu le accept si pe cele ne-decorate
la 24.01.2018, 18:17
cer si eu, portie dubla!!
la 24.01.2018, 18:24
Mulțumesc frumos, Buni! Într-adevăr, gustăndu-le, am avut o senzație foarte plăcută. Nu semăna deloc cu eclerurile fade și parcă apoase pe care le mâncasem până acum. Cred că gustul acesta rafinat a venit din zahărul pus în aluat și din untul din aluat și mai ales din crema patisieră...!
la 24.01.2018, 18:25
Mulțumesc, Mihaela pentru apreciere, dar să știi că decorul le face și mai bune, pentru că aduce un plus de savoare...!
la 24.01.2018, 18:26
Desigur, Claudia, cu mare plăcere! Bine că ai cerut prima, pentru că sigur se vor termina foarte repede... Deja trebuie să mă gândesc la următoarea prăjitură...
la 24.01.2018, 18:30
delicioase! si noi facem destul de des
la 24.01.2018, 18:32
Si eu vreau o portie! Arata minunat!
la 24.01.2018, 18:38
Mulțumesc frumos, Madi! Eu am făcut pentru prima dată, dar voi mai face, pentru că nu se compară cu ce am gustat până acum...
la 24.01.2018, 18:38
Cu plăcere, Oana! Bine că mai sunt ... yahoo06.gif
la 24.01.2018, 18:42
foarte faine!
la 24.01.2018, 18:47
la 24.01.2018, 18:50
Preferatele mele, eclere nuu refuz niciodata!

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking