Ingrediente
- Pentru blat:
- 3 ouă
- 100 grame de unt
- 100 grame de zahăr
- 200 grame de făină albă
- 2 linguri de cacao
- 50 ml de lapte dulce, fiert
- 10-15 ml de esență de rom
- 1 linguriță de praf de copt
- Pentru cremă:
- 150 grame de nucă de cocos
- 100 grame de unt
- 100 grame de zahăr tos
- 300 ml de lapte dulce, fiert
- 3 linguri de gris
- Pentru glazura de ciocolată:
- 150 grame de ciocolată cu lapte
- 10 linguri de frișcă lichidă (eu am folosit smântână grasă naturală)
- Pentru decor:
- nucă de cocos
Mod de preparare
Se mixează untul cu zahărul și se adaugă apoi: albușurile mixate spumă, gălbenușurile (unul câte unul), laptele, făina amestecată cu praful de copt, esența de rom și cacaua. Compoziția rezultată se toarnă în tava de copt, unsă bine cu unt în prealabil și se dă la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie, pentru aproximativ 20 de minute. Când blatul este gata, se scoate tava din cuptor și se lasă puțin în așteptare, până ce va fi gata crema de cocos.
Cât blatul stă în cuptor, se face crema de cocos. Se mixează zahărul cu untul și se adaugă treptat laptele călduț. Când zahărul s-a dizolvat se dă cratița pe foc și se adaugă pe rând, amestecând întruna, cele trei linguri de gris și când compoziția se încălzește, se încorporează treptat și nuca de cocos. Se amestecă întruna, până când crema se îngroașă și are tendința să se prindă de fundul vasului. Atunci se ia crema de pe foc și se toarnă fierbinte peste blatul scos din cuptor și lăsat în tava în care s-a copt.
Se nivelează stratul de cremă de cocos și se lasă puțin la răcit, până va fi gata glazura de ciocolată.
Pentru glazură, se mărunțește ciocolata, se adaugă 10 linguri de frișcă lichidă (smântână) și se topește la bain-marie. Când ciocolata s-a topit și s-a uniformizat, se toarnă în tavă, peste stratul de cremă de cocos. Se nivelează și se lasă 3-4 minute la răcit, după care se presară nucă de cocos.
Prăjitura se lasă la rece, eventual până a doua zi, când se porționează.
Se păstrează la rece, până la epuizare.
Daca ti-a placut reteta noastra "Desert prajitura Coconut Dream" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (31)
|