Desert prajitura cu spuma de trandafiri si crema de lamaie

Postat de merisor67 in Prajituri
9 Dec 2017 | 3166 vizualizari
Desert prajitura cu spuma de trandafiri si crema de lamaie

Înspirându-mă de la tortul cu aromă de trandafiri, am preparat această minunată prăjitura cu spumă de trandafiri și cremă de lămâie. În loc de blat am folosit pișcoturi, iar pentru că spuma de trandafiri este mai dulce, am preparat și o cremă de lămâie mai acrișoară, pentru a echilibra gustul. A ieșit o nebunie de prăjitură, dar din păcate am preparat-o în tavă mică, deci se cere repetată :)  

Ingrediente

  • 5 linguri zahăr pentru caramelizat
  • 24 pișcoturi Savoiardi
  • Pentru sirop:
  • 150 ml apă
  • 2 linguri sirop din dulceața de trandafiri
  • Pentru spuma de trandafiri:
  • 6 albușuri
  • 3 linguri zahăr
  • 5 linguri dulceață de trandafiri
  • un praf de sare
  • 1 linguriță zeamă de lămâie
  • Pentru cremă:
  • 6 gălbenușuri
  • 6 linguri zahăr
  • 6 linguri lapte
  • coaja și zeama de la o lâmâie mare
  • 400 g unt(82% grăsime)
  • un praf de sare

Mod de preparare

Mai întâi caramelizăm 5 linguri de zahăr, cu care tapetăm baza tăvii de copt.Ideal ar fi să tapetăm și pereții tăvii, ca la tort, dar este mai greu în tavă și ar trebui cantitate mai mare de zahăr, iar eu am evitat ca prăjitura să iasă foarte dulce.

Eu am caramelizat zahărul într-un ibric, apoi l-am turnat în tavă și l-am împrăștiat înclinând tava.

Cât timp zahărul caramelizat se răcește în tavă pregătim spuma din dulceața de trandafiri.

Mixăm albușurile spumă, după ce am presărat puțină sare peste ele, apoi adăugăm, treptat, zahărul, zeama de lămâie și tot treptat, dulceața de trandafiri.

Vom obține o spumă aerată și frumos colorată, pe care o întindem în tavă peste zahărul ars.

Punem tava (23/36 cm) într-o altă tavă mai mare, cu apă și le dăm la cuptor pentru 30-35 de minute, până când spuma se rumenește bine la suprafață.

După stingerea focului, mai lăsăm spuma din dulceața de trandafiri în cuptor, 8-10 minute, să se tempereze ușor, ca să nu avem surpriza că se lasă la contactul cu aerul rece.

Pentru crema de lămâie, pe care o preparăm cât timp se coace spuma de trandafiri, frecăm gălbenușurile cu puțină sare, apoi cu zahărul și le diluăm cu laptele rece.

Adăugăm și coaja de lămâie rasă fin, apoi fierbem crema la bain marie, amestecând continuu în ea, până se îngroașă ca o budincă.

O lăsăm apoi să se răcească și o mixăm cu untul moale, ținut la temperatura camerei și îi potrivim gustul cu sare de lămâie.

Dăm crema la rece pentru 10-15 minute, apoi o întindem peste prăjitură.

Asamblare prăjitura cu spumă de trandafiri și cremă de lămâie

Răsturnăm spuma de trandafiri într-o altă tavă, după ce am desfăcut-o ușor de pe marginile tăvii cu ajutorul unui cuțit, așezăm pișcoturile peste ea, însiropate ușor cu siropul preparat din apă amestecată cu sirop din dulceață și o trecem din nou în tava în care a fost, dar cu pișcoturile la bază.

Procedăm așa, deoarece vrem ca pișcoturile să absoarbă surplusul de sirop de zahăr ars.

Putem să așezăm pișcoturile direct în tavă și apoi răsturnăm spuma de trandafiri peste ele.

Eu am decorat prăjitura cu spumă de trandafiri și cremă de lămâie și cu niște coacăze roșii și ar fi mers și niște frunze de mentă, dar acestea mi-au lipsit.

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert prajitura cu spuma de trandafiri si crema de lamaie" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (30)
Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola

Răsfață-te cu o salată fresh și sofisticată, combinând nectarine caramelizate, brânză gorgonzola și... citeste mai mult » Vezi alte 25 de retete cu gorgonzola

Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola
Pe urmele gorgonzolei, una dintre cele mai apreciate brânze din Italia
Pe urmele gorgonzolei, una dintre cele mai apreciate brânze din Italia

Retete similare

Desert cheesecake cu ciocolata

Postat de GeorgianaGrigorescu

Desert cheesecake cu ciocolata

Am macinat biscuitii, i-am amestecat cu untul topit si o lingura de cacao. Am asezat amestecul de biscuiti intr-o forma rotunda de tort cu inel detasabil. Am introdus forma la rece. Am mixat...

Citeste continuarea

Desert placinta cu branza si stafide

Postat de Oana

Desert placinta cu branza si stafide

Pentru aluat, eu voi folosi un robot de bucatarie, sa fie totul mai rapid si mai usor. Dar bineinteles ca se poate framanta si cu mana. Pune in vasul robotului untul la temperatura camerei, apa,...

Citeste continuarea

Comentarii

la 09.12.2017, 20:20
Un deliciu, grație ingredientelor care-mi plac foarte mult (spuma de trandafiri și crema de lămâie)!
la 09.12.2017, 20:23
Mulțumesc, Rodica! Foarte bine s-au combinat cele două creme!
la 09.12.2017, 20:29
Woow! Asta da, prajitura! Delicioasa
la 09.12.2017, 20:29
Ce combinatii, trandafir spinos lamaie acritura....
la 09.12.2017, 20:30
buna buna

Vezi toate comentariile (30)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking