Desert prajitura de post, cu morcovi si mere

Postat de RODIMUR in Prajituri
13 Aug 2017 | 7906 vizualizari

Pentru că încă este post și avem nevoie și de ceva dulce, am căutat o rețetă adecvată pe cel mai cunoscut site culinar (acesta!) și m-am bucurat foarte mult că am găsit ceea ce căutam, mai ales că, în mare parte, se aseamănă cu notițele mele din tinerețe. M-am bucurat că rețeta lui Xandrinne (ale cărei preparate le-am apreciat și votat aici, pe site, de multe ori) coincide în mare parte cu rețeta mea.  Așadar, m-am inspirat din această rețetă  https://www.bucataras.ro/retete/prajitura-de-post-cu-morcovi-si-mere-59075.html  și am adus unele elemente noi în ingrediente (pentru un plus de parfum și pentru decor) ca și unele modificări în ceea ce privește dozajul acestora. Am făcut prăjitura într-o tavă de 22/30 cm.

Ingrediente

  • Pentru blat
  • 1 cană zahăr tos fin (175 grame)
  • 1 cană ulei de floarea soarelui
  • 1 cană morcovi rași pe răzătoarea fină
  • 1 plic de vanilie
  • 1 praf de copt
  • 1/2 linguriță de bicarbonat, stins cu două lingurițe de zeamă de lămâie
  • 3 și 1/2 cani de făină albă
  • 2 linguri de apă minerală
  • ulei pentru uns tava
  • Pentru umplutură
  • 8 mere
  • 4 linguri de zahăr tos fin
  • 2 linguri ulei pentru călit merele
  • scorțișoară
  • Pentru decor
  • vișine din dulceață
  • zahăr pudră
  • 1/4 din aluatul final, amestecat cu 1/2 cană de făină albă

Mod de preparare

Merele se spală, se curăță de coajă și se răzuie pe răzătoarea mare, după care se pun la călit într-o cratiță în care s-au pus în prealabil două linguri de ulei. Când merele încep să se înmoaie, se adaugă 4 linguri de zahăr tos și se amestecă mereu, ca să nu se prindă de fundul cratiței și ca să se lege până la consistența unui gem scăzut bine (să nu fie zemos!). Când umplutura de mere a scăzut, se ia de pe foc și se lasă la răcit, după care se adaugă 1-2 lingurițe de pudră de scorțișoară și se amestecă bine, până la uniformizare.

Morcovii (3-4) se curăță de coajă, se spală și se răzuie pe răzătoarea fină.

Uleiul și zahărul se mixează bine și se adaugă apoi morcovii răzuiți, vanilia, praful de copt, bicarbonatul stins în zeamă de lămâie și apa minerală. Când zahărul s-a topit, se adaugă treptat  făina albă și se formează un aluat care să poată fi întins. 

Se ia 3/4 din aluat și se întinde în tava prevăzută cu hârtie de copt și unsă cu ulei. Se nivelează aluatul și se înțeapă pe toată suprafața. Peste el se întinde în strat uniform, umplutura de mere, iar apoi se scot vișine din dulceață (fără sirop) și se așează în așa fel încât să fie în mijlocul prăjiturilor, când vor fi tăiate.

În restul de aluat se încorporează treptat 1/2 cană de făină albă și se frământă bine pentru uniformizare. Când acest aluat este suficient de tare și de legat, se rade peste prăjitură, pe răzătoarea mare și apoi tava se dă la cuptor la foc potrivit.

Când hârtia se poate desprinde de aluat și se vede că la baza inferioară, prăjitura este coaptă, iar deasupra este puțin rumenită, se scoate din cuptor, se presară zahăr pudră și când s-a mai răcorit se taie, având grijă ca fiecare bucățică să fie decorată cu o vișină.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert prajitura de post, cu morcovi si mere" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (28)
Retete similare

Desert cornulete din albusuri

Postat de oanapl

Desert cornulete din albusuri

Albușurile se bat spumă împreună cu zahărul măcinat și sarea. Se adaugă câte puțin untul topit și răcit și esența de vanilie amestecând ușor. Se adaugă cacaoa,...

Citeste continuarea

Desert rulada de biscuiti cu nuca de cocos

Postat de merisor67

Desert rulada de biscuiti cu nuca de cocos

Foaia cu biscuiti:  Punem intr-un vas, pe foc, laptele amestecat cu cacaua si putina sare. Adaugam si untul taiat bucatele. Lasam vasul pe foc pana cand se topeste untul si se...

Citeste continuarea

Recomandari pentru tine si casa ta

Slimline Barista

- 500 lei
1699.99 lei
1199.99 lei

Comentarii

la 13.08.2017, 20:45
la 13.08.2017, 21:01
Mulțumesc, Motănel!
la 13.08.2017, 21:34
As gusta cu placere
la 13.08.2017, 21:57
la 13.08.2017, 22:15
Recunosc ca n-am incercat din astea cu morcovi si nici nu ma dau in vant dupa prajituri de post ( ma rog in general nu prea mananc dulciuri)

Vezi toate comentariile (28)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking
Carte d'Or