Desert prajitura Trufa

Postat de RODIMUR in Prajituri
22 Mar 2021 | 3970 vizualizari
Desert prajitura Trufa

Pentru că-mi plac trufele de ciocolată și pentru că aveam vreo trei cutii în casă, m-am gândit să fac cu ele mai multe dulciuri, printre care și această prăjitură. Am făcut un blat delicios cu nucă, iar crema a fost din mascarpone cu ciocolată albă. În final a ieșit o prăjitură delicioasă, plăcut aromată și bine însiropată.

Ingrediente

  • Pentru blat:
  • 6 ouă
  • 150 grame de zahăr tos
  • 1 plic de zahăr vanilinat
  • 1 praf de sare extrafină
  • 150 grame de făină albă
  • 100 grame de nuci măcinate
  • Pentru cremă:
  • 250 grame de mascarpone
  • 250 grame de ciocolată albă
  • 250 grame de unt (peste 80% grăsimi)
  • 1 linguriță de esență de vanilie (rom)
  • Pentru sirop:
  • 100 ml de apă
  • 4 linguri de zahăr tos
  • 2 lingurițe de esență de rom
  • Pentru decor:
  • trufe de ciocolată

Mod de preparare

Mai întâi se face blatul, chiar cu o zi înainte, dacă este cazul. Se separă cu atenție albușurile de gălbenușuri, se mixează cu un praf de sare extrafină și când încep să ia volum, se adaugă zahărul vanilinat și apoi zahărul tos, puțin câte puțin, mixând întruna. Când zahărul nu se mai simte, se adaugă și gălbenușurile pe rând, iar apoi, făina albă, ”în ploaie”. La urmă se adaugă nuca rumenită și măcinată, pe cât posibil, fără pielița amăruie.

Se toarnă această compoziție în tava în care s-a pus hârtie de copt și se dă la cuptor, la temperatură medie, până ce blatul crește și se rumenește frumos și uniform. Atunci se oprește focul și se mai lasă blatul în cuptorul cu ușa întredeschisă, timp de câteva minute, până ce se acomodează cu diferența de temperatură. Apoi se scoate tava din cuptor și numai când blatul se răcește definitiv, se dezlipește hârtia de copt și se taie la orizontală în două straturi.

Cât timp blatul stă la cuptor, se face siropul, din 100 ml de apă și 4 linguri de zahăr tos. Când zahărul s-a topit și siropul s-a legat ușor, se ia de pe foc și după ce se răcește, se adaugă în el esența de rom.

Pentru prepararea cremei, se mărunțește ciocolata și se pune la bain-marie. Când este topită în totalitate, se ia de pe sursa de căldură și se lasă să se mai răcorească puțin.

Se mixează untul moale timp de 2 minute, după care se adaugă treptat mascarponele și se continuă mixarea, pentru omogenizare. Când ciocolata s-a mai răcorit (dar nu definitiv) se adaugă treptat în crema de mascarpone cu unt și se mai mixează încă două minute, ca să se omogenizeze. În sfârșit, se adaugă esența și se mai mixează două minute, după care se dă crema la frigider, până ce va fi folosită.

Când blatul s-a topit definitiv, se taie la orizontală în două straturi la fel de groase, se însiropează și apoi se unge cu o jumătate din cantitatea de cremă. Se însiropează cel de-al doilea strat de blat, pe partea care se va suprapune și se fixează deasupra. Se folosește restul de cremă pentru a unge uniform toată suprafața, se decorează cu trufe, câte una pentru fioecare porție și se dă la rece. După 3-4 ore, cât să se îmbibe de sirop cele două straturi de cremă, se îndepărtează marginile, se porționează prăjitura și se dă la rece din nou, până ce se servește și apoi se epuizează.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert prajitura Trufa" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (14)
Tartă cu pere, brânză gorgonzola și nuci

Preparăm o rețetă de tartă cu pere, brânză gorgonzola și nuci.

citeste mai mult
Tartă cu pere, brânză gorgonzola și nuci
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!
Brânza Gorgonzola DOP are numeroase proprietăți mai puțin cunoscute. Iată 5 dintre acestea citeste mai mult
5 proprietăți extraordinare ale brânzei gorgonzola. Este cea mai ușor digerabilă brânză!

Retete similare

Chec trufa de ciocolata

Postat de RuxyRux

Chec trufa de ciocolata

Am pus untul intr-un vas, pe foc mic, l-am topit usor, am adaugat ciocolata si am topit-o, am tras vasul de pe foc, am amestecat pana la omogenizare, apoi am pus laptele rece, treptat si am...

Citeste continuarea

Desert prajitura "Trufa"

Postat de gabrielacuisine

Desert prajitura "Trufa"

Blat : Macinam biscuitii in robotul de bucatarie (eu am avut si niste piscoturi si le-am combinat cu biscuitii), apoi adaugam cacaua si zaharul pudra, omogenizam si apoi adaugam untul topit....

Citeste continuarea

Comentarii

la 22.03.2021, 21:59
Slabiciunea mea secreta : prajiturile insiropate
la 22.03.2021, 22:26
Arată super bine!
la 23.03.2021, 01:13
foarte buna
la 23.03.2021, 06:34
o trec direct la favorite
la 23.03.2021, 06:53
Mulțumesc frumos, Mihaela! În ultimul timp, însiropez majoritatea prăjiturilor, pentru că așa mi se par mai aromate și mai bune...

Vezi toate comentariile (14)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking