Desert tort cu crema de lamaie, zmeura si ciocolata

Postat de rocsi_1612 in Torturi
17 Feb 2019 | 2894 vizualizari
Desert tort cu crema de lamaie, zmeura si ciocolata

Imi plac si ne plac foarte mult deserturile cu citrice, cu fructe, sa nu fie prea dulci, sa nu aiba multa frisca, ca sa putem savura cu placere fiecare bucatica de tort/prajitura. Pentru week-end am ales sa pregatesc un tort cu o crema de lamaie, una de zmeura si una de ciocolata, blaturi pufoase cu aroma de portocala, insiropate cu putin suc natural de portocale, iar in loc de zahar am folosit indulcitor, am zis ca sa poata manca musafirii cate o felie mai mare, fara sa aiba retineri. A iesit minunat, am reusit iarasi sa ii cuceresc, iar asta ma bucura enorm de fiecare data!

Ingrediente

  • Pentru blat:
    • 6 oua
    • 6 linguri indulcitor pulbere Green Sugar (sau zahar)
    • 3 linguri ulei
    • sucul de la o portocala
    • 9 linguri faina
    • 1 praf de copt
    • coaja rasa de portocala
    • un praf de sare
    Pentru crema ciocolata:
    • 100 gr ciocolata 50% cacao fara zahar
    • 100 ml smantana pentru frisca
    • 2 linguri lapte
    • 2 lingurite esenta de portocale
    Pentru crema de lamaie:
    • 2 oua + 3 linguri indulcitor pulbere Green Sugar (sau zahar)
    • zeama de la o lamaie mare
    • coaja rasa de la o lamaie
    • 1 lingurita amidon
    • 600 ml lapte + 5 linguri indulcitor pulbere Green Sugar (sau zahar)
    • 5 linguri amidon
    • 100 gr unt 80% grasime
    Pentru crema de zmeura:
    • 500 gr zmeura decongelata (proaspata)
    • 2 linguri amidon
    • 4 linguri indulcitor pulbere Green Sugar (sau zahar)
    • 250 gr mascarpone
    Pentru decor:
    • 200 ml smantana pentru frisca
    • 150 gr crema de branza
    • 2 linguri indulcitor pudra Green Sugar (sau zahar)
    • 1 lingurita vanilie
    • frunze de menta
    • fulgi de ciocolata
    • dantela din zahar
    • decoratiuni din zahar

Mod de preparare

Blatul: Separati ouale. Galbenusurile le mixati cu indulcitorul pana isi maresc volumul. Adaugati uleiul, apoi sucul si coaja de portocala. Incorporati faina si praful de copt. Albusurile le mixati cu praful de sare, pana devin spuma. Le incorporati in compozitia de galbenusuri, amestecati usor cu o paleta. Tapetati cu hartie de copt o tava cu diametrul de 23 cm, turnati compozitia de blat. Il introduceti in cuptorul incins, la 180 de grade, pentru 30-35 de minute. Faceti testul cu scobitoarea si cand blatul este patruns, il scoateti din cuptor. Il lasati sa se raceasca si il taiati in 3 foi egale.

Crema de ciocolata: Intr-un bol de inox puneti ciocolata rupta bucatele, smantana pentru frisca si laptele. Puneti bolul pe baie de aburi, amestecati continuu pana ciocolata este complet topita. Dati crema deoparte, adaugati esenta de portocale si amestecati bine. Imbracati doua ramekine (vase mai micute) cu folie alimentara. Puneti crema de ciocolata in cele doua, in mod egal, le dati la rece 3-4 ore. Crema de lamaie: Bateti spuma cele doua oua impreuna cu indulcitorul, intr-o cratita. Adaugati zeama de lamaie, lingurita de amidon, amestecati bine. Puneti cratita pe baie de aburi, amestecati continuu cu un tel, pana crema se ingroasa. O dati deoparte cand este gata. Laptele il amestecati cu indulcitorul, amidonul, pana amidonul este complet dizolvat. Rasturnati totul intr-o cratita, puneti-o pe foc, amestecati continuu cu un tel pana crema se ingroasa ca o budinca. Cand este gata, o luati de pe foc. Peste crema de lapte puneti crema de lamaie, coaja rasa de lamaie, le amestecati bine. Acoperiti cu folie si o dati la rece. Cand s-a racit bine, mixati putin crema, adaugati untul de la temperatura camerei. Mai mixati cat sa fie omogenizate toate.

Crema de zmeura: Zmeura o dati in blender pana devine piure. Treceti acest piure prin sita ca sa indepartati semintele. Piureul obtinut il puneti intr-o cratita cu indulcitorul, amidonul, amestecati bine. Puneti pe foc, amestecati continuu pana se ingroasa. O luati de pe foc cand este gata, o acoperiti cu folie si o lasati sa se raceasca. Mascarponele il mixati, apoi adaugati treptat jeleul, rece, de zmeura. Mixati pana sunt bine incorporate. Stoarceti o portocala si jumatate, iar acest suc il folositi la insiroparea blaturilor. Asezati prima foaie de blat pe un platou si un inel detasabil in jurul sau. Insiropati cu putin suc de portocala. Pe mijloc puneti crema de ciocolata dintr-un vas, jumatate din crema de lamaie in jurul cremei de ciocolata, o nivelati, iar deasupra jumatate din crema de zmeura. Puneti iar foaie de blat, insiropati, in mijloc iar crema de ciocolata, crema de lamaie pe langa cea de ciocolata si crema de zmeura deasupra. Asezati ultimul blat si il insiropati. Dati tortul la rece 3-4 ore sau peste noapte. Smantana pentru frisca, rece, o mixati pana prinde putin volum. Adaugati crema de branza, indulcitorul, vanilia si mai mixati pana crema devine spumoasa. Scoateti tortul de la rece, indepartati inelul detasabil. Imbracati tortul in crema pregatita mai sus. Deasupra presarati fulgi de ciocolata si ii faceti cateva moate din crema, doar pe margine. Pe lateral asezati dantela din zahar, iar deasupra puneti cateva frunze de menta si decoratiuni sin zahar. Mai dati la rece o ora, apoi il portionati si serviti.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort cu crema de lamaie, zmeura si ciocolata" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (28)
Retete similare

Desert tort cu citrice, cocos si zmeura

Postat de rocsi_1612

Desert tort cu citrice, cocos si zmeura

Blatul: Intr-un bol puneti 4 albusuri si le mixati spuma cu un praf de sare. Le dati deoparte. In alt bol puneti gabenusurile cu restul de albusuri. Incepeti si le mixati, adaugati indulcitorul,...

Citeste continuarea

Desert tort Rocher, cu fructe

Postat de mirela0911

Desert tort Rocher, cu fructe

Blatul: Se separa ouale. Se bat albusurile impreuna cu praful de sare pana devin tari. Se adauga zaharul lingura cu lingura si se mixeaza pana se dizolva complet zaharul. Se adauga si apa rece...

Citeste continuarea

Comentarii

la 17.02.2019, 19:43
Ce bine arata sectiunea!
la 17.02.2019, 19:48
Foarte bun!
la 17.02.2019, 19:59
la 17.02.2019, 20:05
frumos
la 17.02.2019, 20:08
Cât de frumos este!

Vezi toate comentariile (28)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking