Desert tort cu lalele

Postat de ancutsa in Torturi
13 Apr 2018 | 2783 vizualizari
Desert tort cu lalele

Un tort cu pandişpan clasic însiropat, cremă de mascarpone cu ciocolată, sos de zmeură şi multe lalele realizate cu nişte duze pe care mi le doream mult şi pe care le-am primit de Paşte.

Ingrediente

  • Blat:
  • 5 ouă
  • un vârf linguriţă sare
  • 1 lingură zeamă de lămâie
  • 4 linguri zahăr
  • 150 ml ulei
  • 5 linguri făină
  • un plic praf de copt
  • Sirop:
  • 300 ml apă
  • 2 linguri zahăr
  • 2 linguriţe esenţă rom
  • Cremă:
  • 200 g mascarpone
  • 200 g frişcă lichidă
  • 50 g ciocolată albă
  • 50 g ciocolată cu lapte
  • Decor:
  • 150 g mascarpone
  • 150 ml frişcă lichidă
  • 50 ml frişcă lichidă
  • 50 g ciocolată albă
  • 2 linguri gem de zmeură
  • 4 linguri apă

Mod de preparare

Blat: se bat spumă cu mixerul albuşurile cu zeama de lămâie şi un praf de sare, iar când se formează spuma, se adaugă zahărul. Când spuma devine consistentă, se adaugă treptat gălbenuşurile, uleiul, praful de copt şi făina. Compoziţia se toarnă într-o formă rotundă pentru copt (a mea a fost mai mică, dar tortul a ieşit înalt). Se dă la cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox 30-35 de minute sau până devine auriu. Se lasă la răcit.

Sirop: acesta se prepară din apă şi zahăr, se lasă să fiarbă cam 5 minute, la foc mic. Se ia de pe foc, se adaugă esenţa de rom şi se lasă la răcit.

Tortul a ieşit destul de înalt, iniţial l-am tăiat în trei foi, însă una a ieşit mai groasă şi am tăiat-o din nou, astfel că până la urmă am obţinut 4 foi de pandişpan. Se însiropează, apoi se umple tortul cu cremă.

Cremă: Se amestecă mascarpone cu frişca lichidă cu o spatulă (nu cu mixerul pentru că se va bate prea tare), după care se da deoparte din ea o treime. Astfel, acea treime rămâne alba şi se mai amestecă doar cu ciocolata albă topită şi răcită. Iar cealaltă parte se amestecă bine cu o lingură cu ness şi ciocolata cu lapte de asemenea topită şi răcită. Mie mi s-a părut suficient de dulce, deci nu am mai pus zahăr, însă gustaţi şi adăugaţi, dacă vă place mai dulce.

Decor şi asamblare:

Se desface gemul de zmeură (eu am avut nişte gem făcut de mine) în puţină apă, se lasă să fiarbă cam 5 minute, până scade apa, apoi se lasă la răcit şi se strecoară de seminţe.

Pentru crema de decor, se amestecă mascarpone cu frişca lichidă. O parte se amestecă împreună cu sosul de zmeură, care îi va conferi o nuanţă subtilă de roz, iar altă parte dacă doriţi, cu puţin ness (mai puţin ca la crema din interior) doar pentru o nuanţă ivoire. Se îmbracă tortul în cremă, se decorează cu lalele, dar şi cu puţină frişcă pe margini.

Poftă Bună!

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort cu lalele" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (16)
Tartă cu pere, brânză gorgonzola și nuci

Preparăm o rețetă de tartă cu pere, brânză gorgonzola și nuci.

citeste mai mult
Tartă cu pere, brânză gorgonzola și nuci
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola

Retete similare

Tort Napoleon - reteta cu nr. 200

Postat de Pungasa_Rogue

Tort Napoleon - reteta cu nr. 200

Foi: Untul rece se taie cuburi si se amesteca cu faina printr-o faramitare cu varful degetelor, pana la incorporarea partiala. Se adauga oul intreg si se framanta aluatul. Din cand in cand se...

Citeste continuarea

Tort cu nuca si ciocolata

Postat de gabrielacuisine

Tort cu nuca si ciocolata

Blatul: Batem bine albusurile cu un praf de sare. Galbenusurile se freaca cu zaharul pana se albesc si isi dubleaza volumul. Adaugam galbenusurile incet peste...

Citeste continuarea

Comentarii

la 13.04.2018, 21:25
Delicios!
la 13.04.2018, 21:49
la 13.04.2018, 22:41
la 13.04.2018, 22:56
Ce bine arata
la 13.04.2018, 23:59
Ce tortuleț roz și frumos...!

Vezi toate comentariile (16)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking