Se aleg caise proaspete, tari, nu prea mari și nu prea coapte, fără deficiențe. Se spală caisele și se curăță coaja foarte subțire, cu un cuțit bine ascuțit. Dacă fructele sunt mari, se taie în două. Odată curățate, se pun într-un vas, în care s-a dizolvat bicarbonat (1 linguriță de bicarbonat la 1,5 litri de apă). Se lasă caisele curățate în apa cu bicarbonat timp de 10-15 minute, după care se scot, se clătesc în două ape reci și se lasă să se scurgă. Dacă fructele sunt mici, se scot sâmburii cu mare grijă, cu ajutorul unui bețișor, în așa fel încât caisele să rămână întregi.
Sâmburii de caise se sparg, se opăresc cu apă fierbinte, se șterg de apă și se curăță de pielițe.
Zahărul cu cele 3 pahare de apă, se pun pe aragaz la foc mic, până se dizolvă, după care se dă focul tare, până se leagă bine siropul. Când siropul s-a legat bine (se face proba cu bobul de sirop care nu se împrăștie imediat când cade în farfurioară) se ia cratița de pe aragaz și după ce nu mai clocotește, se pun caisele curățate și scurse de apă, vanilia și sâmburii. Se lasă cratița departe de foc, 15 minute, timp în care se agită din când în când conținutul, pentru ca siropul să cuprindă toate fructele. Când caisele au lăsat în sirop zeama lor, se pune din nou cratița pe foc iute și se supraveghează atent, adunând spuma care se ridică la suprafață. După câteva clocote, se retrage din nou cratița de pe foc și se mai lasă 15-20 minute, pentru ca fructele să lase toată zeama lor. După acest interval de timp, se dă iar cratița la foc iute, agitând-o din când în când și adunând spuma care se formează. Când dulceața este aproape gata, se adaugă zeama de la o jumătate de lămâie, se mai lasă cratița pe foc pentru câteva clocote, se încearcă dulceața (proba bobului), după care, atunci când se constată că este gata, se ia de pe foc și se pune la un loc ferit, acoperită cu un prosop curat, umezit și stors bine de apă.
Când dulceața s-a răcit (poate să fie chiar și a doua zi) se pune în borcane curate, se închide ermetic și se păstrează într-un loc răcoros, curat și aerisit.