Gem asortat din piersici, caise și nectarine

Postat de ancutsa in Mancare copii
6 Iul 2019 | 1741 vizualizari
Gem asortat din piersici, caise și nectarine

Am pregătit un gem asortat din piersici, caise și nectarine, a ieșit un deliciu parfumat de vară, tocmai bun pentru clătite la o gustare de dupa amiaza sau de pus pe pâinea cu unt, dimineața. Pentru mine, este gustul copilariei la borcan. „Meniu copii”

Ingrediente

  • 7 piersici,
  • 3 caise,
  • 3 nectarine,
  • 300 g zahăr.

Mod de preparare

 

Se spală piersicile, caisele și nectarinele. Fructele mele au fost răscoapte, iar pielița s-a deshidratat ușor, așa că am ales să le decojesc. Se îndepărtează sâmburii, apoi se taie cuburi mai mici. Se pun într-o cratiţă, se acoperă cu zahăr. Fiind dulci, am pus doar 300 g zahăr. Se lasă cam două ore în cratiță, până își lasă sucul.

Se fierbe gemul la foc mic, amestecând din când în când şi culegând spuma formată.

Când gemul este legat, se ia de pe foc, se lasă un pic la răcorit, apoi se toarnă fierbinte în borcane. Se pun capacele, se întorc borcanele cu capul în jos şi se acoperă cu un prosop de bucătărie. După ce se răcesc, se depozitează la loc răcoros.

 

Timp de pregătire: 20 min

Timp de gătire: aprox 30 min

Se obţin: 2 borcane de 270 g

 

Poftă Bună!

 

Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:  

https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2019/06/gem-asortat-din-piersici-caise-si.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Gem asortat din piersici, caise și nectarine" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (14)
Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola

Răsfață-te cu o salată fresh și sofisticată, combinând nectarine caramelizate, brânză gorgonzola și... citeste mai mult » Vezi alte 25 de retete cu gorgonzola

Salată cu nectarine caramelizate și brânză gorgonzola
Pe urmele gorgonzolei, una dintre cele mai apreciate brânze din Italia
Pe urmele gorgonzolei, una dintre cele mai apreciate brânze din Italia

Retete similare

Strudele cu mix de fructe

Postat de Ksenya

Strudele cu mix de fructe

visinele dupa ce le scoatem samburii ,presaram cu o lingura zahar tos , lasam 30 minute sa lasa sucul si le transferam  intr-o sita.Dupa ce s-au scurs le amestecam cu celelalte fructe ....

Citeste continuarea

Farfalle cu pesmet, nuci si scortisoara

Postat de katty

Farfalle cu pesmet, nuci si scortisoara

Punem la foc o oala cu 3 l de apa. Cand apa incepe sa clocoteasca, punem sarea si pastele. Fierbem conform instructiunilor de pe punga. Intr-o tigaie pe care o incintam pe foc punem uleiul,...

Citeste continuarea

Comentarii

la 06.07.2019, 17:27
la 06.07.2019, 17:35
Bun bun!
la 06.07.2019, 17:45
Un gem excelent și aspectuos!
la 06.07.2019, 18:56
la 06.07.2019, 19:09
Imi place combinatia!

Vezi toate comentariile (14)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking