Nu mai ştiu ce să mai fac pentru postire...îmi amintesc de prima oară când am auzit de halvaua grecească...mi-a promis o gospodină grecoaică, vorbind de una de alta, că o să-mi facă "până mâine" o halva delicioasă! Pe mine mă duse gândul imediat la halvaua din seminţe de floarea soarelui ori cea de susan - aveam să descopăr altceva în ziua următoare...
Acel altceva este un obicei vechi al grecilor, prezent în toate casele tradiţionale ale acestora, un desert simplu, la îndemâna oricui şi oarecum exotic!
Avem nevoie, în primul rând, de o cană, aceasta fiind măsura supremă a lucrurilor în această halva simplă şi gustoasă. ...şi vine cam aşa: două căni cu griş, două căni cu zahăr, o cană cu miere, o cană cu ulei de măsline (merge şi de floarea-soarelui), patru căni cu apă, o jumătate de cană cu miez de nucă şi migdale...mereu aceeaşi cană! Coaja unei lămâi, coaja unei portocale, vreo două beţe de scorţişoară şi puţină scorţişoară măcinată.
Punem mai întâi la fiert apa cu zahărul, mierea, beţele de scorţişoară şi cojile de citrice. După ce dau în clocot, le lăsăm cam zece minute să fiarbă la foc potolit. Într-altă cratiţă, punem la încins uleiul de măsline şi aruncăm peste el grişul cu nuca şi migdalele. Amestecăm în permanenţă la foc mic, să nu se prindă ori să se ardă, iar atunci când grişul s-a rumenit şi începe să miroasă numai puţintel a ars, oprim focul şi punem imediat peste acestea siropul! O să sfârâie niţel dar n-are nimic!
Acoperim cu un capac şi lăsăm grişul să se umfle bine, până capătă consistenţa şi aspectul unei zăpezi mocirlite de iarnă târzie...
Luăm din această compoziţie şi punem în forme diverse, castroane mici, pahare sau orice alte forme, băgăm la rece şi apoi scoatem frumos şi ornăm cu migdale sau nuci şi pudrăm scorţişoară.
Cam asta ar fi halvaua grecilor!
