Pasul 1. Fasolea boabe uscată se alege, se spală și se pune de cu seară la înmuiat, în apă rece. Dacă nu am făcut acest lucru, putem s-o ține la înmuiat minim 2 ore, în apă clocotită, într-un vas încăpător, deoarece se umflă! Vom acoperi vasul cu un capac.
Pasul 2. În timp ce fasolea stă să se înmoaie, ne ocupăm de legume. Curățăm și spălăm bine legumele. Ceapa și usturoiul le tocăm mărunt, morcovii și pătrunjelul îi tăiem rondele sau cubulețe, la fel și roșiile. Încingem uleiul, într-o tigaie și sotăm legumele. Mai întâi călim ceapa până ce se înmoaie și devine ca sticla, apoi punem rădăcinoasele și roșiile și le călim împreună, nu mai mult de 5-7 minute. Cârnații tăiați în bucăți de 3-5 cm îi călim împreună cu legumele, tot așa vreo 5-7 minute, după care oprim focul.
Pasul 3. Când fasolea s-a umflat, scurgem apa. Fasolea înmuiată o punem la fiert, în apă clocotită, cât s-o cuprindă. Când începe să fiarbă, o lăsăm cam 15-20 minute după care vom schimba apa, dar numai cu apă clocotită, altfel fasolea se va împietri! Facem acest lucru de 2-3 ori, pentru a face fasolea mai ușor digerabilă și a elimina substanțele care provoacă balonare!
Observatie: Nu puneți sare la fiert deoarece riscați ca fasolea să se întărească!
Pasul 4. Când fasolea este fiartă (îi trebuie minim 30 minute), o scurgem de apă și o punem peste legumele sotate și cârnați. Adăugăm sucul de roșii și lăsăm să fiarbă cam 30 de minute, deoarece cîrnatul a fost crud, afumat și uscat. La nevoie adăugăm și 1-2 căni cu apă ca să fiarbă bine și să avem suficient sos! Bineînțeles, nu uităm să punem și crenguța de cimbru! Lăsăm până ce sosul scade la consistența dorită. Când este gata, condimentăm cu sare, piper și boia de ardei, după gust. Punem capacul și lăsăm să se asezoneze gusturile.
Observatie 1: Dacă folosiți fasole prefiartă, din conservă, o strecurați și o clătiți bine sub jet de apă. O lăsați la scurs, după care o puneți peste legumele sotate și cârnați. Timpul de gătire va fi mult mai scurt.
Observatie 2: Dacă folosiți fasole boabe proaspătă, o puneți direct peste legumele sotate și cârnați și o fiebeți împreună cu acestea. Nu vă impacientați deoarece fasolea boabe proaspătă, fierbe repede și timpul de gătire va fi mult mai scurt decât atunci când folosim fasole uscată.
Servim iahnia de fasole cu cârnat afumat, ornată cu verdeață și alături de murăturile preferate!
Poftă bună!