Paine rulata, cu mac sau chimen

Postat de RODIMUR in Piine
20 Feb 2019 | 3287 vizualizari

Îmi place foarte mult pâinea de casă, nu doar pentru că nu conține amelioratori, afânători, etc., ci mai ales pentru că o pot îmbunătăți cu un ou, puțin zahăr și o fac dintr-un aluat frământat cu lapte. Decât să fac o pâine ca aceea din comerț, doar din: făină, sare, apă și drojdie, mai bine îmi cumpăr una, direct din magazin, făcând economie de bani, timp și efort. Pâinea de casă nu se compară, nici pe departe cu cea din comerț, tocmai pentru că are aceste ingrediente care o fac mai bună, mai gustoasă. Și eu zic că merită să muncești puțin pentru un gust mai bun... Fac adeseori pâine rulată, cu adaos de mac, sau chimen (pentru că-mi plac semințele, în general) după modelul batoanelor, a căror rețetă am postat-o aici, anul trecut: https://www.bucataras.ro/retete/batoane-de-post-cu-mac-86076.html. De această dată am făcut săptămâna trecută pâinea rulată cu chimen și abia ieri, după ce s-a terminat, am făcut și una cu mac, ca să avem mereu pâine proaspătă și gustoasă. Pentru că numai semințele diferă, iar în rest, aluatul și procedeul de fabricație este același, am adunat pozele de la ambele pâini, în aceeași rețetă, aceasta... Ingredientele de mai jos sunt pentru o singură pâine, la care adăugați mac, sau chimen, după cum doriți.

Inapoi la reteta

Comentarii (25)

la 21.02.2019, 16:21
Deosebită!
la 21.02.2019, 16:58
Îți mulțumesc frumos, Kytz!
la 22.02.2019, 08:23
Nu prea sunt prietenă cu macul, dar cu chimen sigur m-ar tenta! Apreciez aspectul , dar și rețeta! Bravo!
la 22.02.2019, 09:03
Îți mulțumesc frumos, Miki, pentru apreciere și evaluare! Mie îmi plac deopotrivă macul și chimenul, dar și alte semințe...
la 22.02.2019, 20:25
O painica buna pe care o mananci si goala!
la 22.02.2019, 20:46
Ai dreptate, Mirela! Așa-mi vine mie să mănânc pâinea de casă...Mulțumesc frumos!
la 23.02.2019, 18:40
foarte bun, de mult n-am mancat cu mac
la 23.02.2019, 19:02
Mulțumesc frumos, Cătălina! Eu fac, din când în când, pentru că ne place pâinea cu semințe...
la 24.02.2019, 13:51
Ce idee buna, Rodi! Am trecut-o deja la favorite
la 24.02.2019, 14:14
Îți mulțumesc frumos, Mimi, pentru apreciere!

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking