Pizza de post, cu ciupercute intregi

Postat de RODIMUR in Pizza
15 Dec 2019 | 1256 vizualizari
Pizza de post, cu ciupercute intregi

De dragul ciupercuțelor acestea întregi m-am decis să fac o pizza, de post, pentru că suntem în Postul Crăciunului. A fost foarte bună și consistentă. Ca urmare, s-a terminat imediat, câte două porții pentru fiecare, așa că sunt sigură că voi repeta această experiență culinară. 

Ingrediente

  • Pentru aluat:
  • 150 grame de făină albă
  • 15 grame de drojdie proaspătă
  • 1/2 linguriță de sare extrafină
  • 1 linguriță de zahăr tos
  • 1 lingură de ulei de floarea soarelui
  • apă caldă
  • Pentru umplutură:
  • 1 borcan de ciupercuțe conservate întregi (280 grame)
  • 100 grame de cașcaval vegetal
  • 1 ardei capia
  • 12-14 roșii cherry
  • măsline feliate
  • 5-6 linguri de suc de roșii
  • sare
  • piper
  • busuioc uscat
  • Pentru sosul de roșii:
  • 150 ml de suc de roșii
  • 1 praf de sare
  • 1 linguriță de zahăr tos
  • oregano
  • boia de ardei
  • busuioc uscat
  • 1 cățel de usturoi (pisat)
  • piper

Mod de preparare

Se face mai întâi aluatul din: făină, drojdie, zahăr, sare și apă caldă. După încorporarea acestor ingrediente se adaugă o lingură de ulei de floarea soarelui și se mai frământă aluatul 1-2 minute, până ce devine elastic și nelipicios.

Se acoperă aluatul cu un șervet curat și se dă la căldură, într-un loc ferit de curenții de aer rece, ca să dospească, timp de 30 de minute.

Între timp se spală ardeiul, se curăță de cotor și de semințe, după care se taie julienne.

Se scot ciupercuțele din borcan, se clătesc în mai multe ape reci și se lasă în strecurătoare, ca să se scurgă bine.

Se spală roșiile cherry și se înjumătățesc.

Se răzuiește cașcavalul feliat.

Pentru servit, preparați între timp un sos de roșii din: suc de roșii, sare, zahăr, piper, boia de ardei, oregano, busuioc. 

Când aluatul a crescut, se răstoarnă pe planșeta înfăinată și se mai frământă 1-2 minute, ca să devină mai ferm și să se elibereze bulele de aer.

Se întinde o foaie de aluat cu grosimea de 5-6 mm, care se pune în tava unsă cu ulei în prealabil.

Se unge foaia de aluat cu 5-6 linguri de suc de roșii, se condimentează cu: sare, piper, oregano și busuioc, după care se presară deasupra 2/3 din cantitatea de cașcaval răzuit.

Se taie piciorușele ciupercuțelor și pălărioarele se aranjează frumos și uniform pe toată suprafața. Folosiți și piciorușele tăiate ale ciupercuțelor, distribuindu-le în centrul pizzei.

Se adaugă apoi: jumătățile de roșii cherry, măslinele feliate și feliile de ardei capia. Se mai stropește pizza cu 2-3 linguri de suc de roșii, se presară: sare, piper și busuioc uscat și la urmă se presară și restul de cașcaval răzuit.

Se dă tava la cuptor, la temperatură medie, pentru 20-25 de minute, până ce se topește cașcavalul și pizza se rumenește ușor. Se scoate din cuptor, se porționează și se servește imediat. 

Daca ti-a placut reteta noastra "Pizza de post, cu ciupercute intregi" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (21)
Retete similare

Pizza cuib de prepelita

Postat de Lia1

Pizza cuib de prepelita

Framantati 1/2 aluat de pizza dupa cantitatile din reteta aluat de pizza clasic Am folosit drojdie proaspata, nu granule, una noua ungureasca foarte-foarte buna. Puneti la fiert ouale de...

Citeste continuarea

Pizza de casa quatro stagioni

Postat de Alepaty

Pizza de casa quatro stagioni

Se pregateste aluatul de pizza si se lasa la crescut minim 30 de minute. Intre timp cat creste aluatul, feliem salamul,sunca,ardeiul,mozzarela. Cascavalul il dam pe razatoarea mare. Tava...

Citeste continuarea

Recomandari pentru tine si casa ta

PLATA IN RATE FARA DOBANDA
pana la 12 rate

Comentarii

la 15.12.2019, 23:23
Ce bine arată!
la 16.12.2019, 00:16
Mulțumesc frumos, Oana!
la 16.12.2019, 00:46
la 16.12.2019, 07:12
Yummy! Bună!
la 16.12.2019, 08:04
Mulțumesc frumos, Merișor!

Vezi toate comentariile (21)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Fructe de mare
Slow Cooker
Retete diabetici
Multicooking