Placinte foioase cu urda si marar

Postat de RODIMUR in Aperitive / Garnituri
8 Iul 2019 | 4202 vizualizari
Placinte foioase cu urda si marar

Prima dată am mâncat plăcinte foioase în Basarabia, în urmă cu cinci ani. Dacă acea colegă basarabeană care ne-a oferit asemenea plăcinte ar vedea acum cât mă străduiesc să le fac, ar crede că mi-au plăcut într-adevăr și mulțumirile mele nu au fost doar cuvinte de circumstanță. Atunci nu am înțeles denumirea de ”foioase”, iar doamna respectivă nu mi-a dat mai multe explicații, gândind, probabil, că exprimarea moldovenească nu se potrivește cu cea românească. După ce am făcut primele plăcinte foioase, mi-am dat seama de unde vine numele: foaia de aluat este atât de subțire, încât dă impresia de aluat foietat. Unii le numesc ”învârtite”, dar există câteva deosebiri între acestea și plăcintele foioase. Este adevărat, procedeul de fabricație este asemănător: ”învârtirea” aluatului sub formă de melc. Totuși, aluatul de învârtite poate conține și drojdie, pe când la plăcintele foioase aceasta se folosește mai rar, iar foaia se întinde foarte subțire, mai subțire chiar decât cea pentru tăiței. Prima dată am făcut plăcinte foioase de post, umplute cu cartofi, dar am dorit neapărat să le fac și cu brânză, în aluat care să conțină ouă și care credeam că va fi mai bun și mai ușor de prelucrat. Și nu m-am înșelat! Aluatul este mai rezistent și mai elastic, se întinde mai ușor și se rupe mai rar. Cât despre umplutură (care poate fi dulce, sau sărată) a fost foarte gustoasă, având la bază o urdă de calitate, onctuoasă și așa de bună, cum n-am mai mâncat. Iar mărarul a fost exact condimentul care să potențeze acest gust delicios.

Ingrediente

  • Pentru aluat:
  • 550 grame de făină albă
  • 2 ouă
  • 1 linguriță de sare extrafină
  • 2 lingurițe de zahăr tos fin
  • 1 linguriță de oțet de mere
  • 2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 200 ml de apă
  • Pentru umplutură:
  • 500 grame de urdă
  • 2 ouă
  • 1-2 legături de mărar
  • sare (după gust, pentru umplutură sărată)
  • zahăr (după gust, pentru umplutură dulce)
  • 1 ou pentru uns
  • ulei de floarea soarelui, pentru uns/prelucrat foile

Mod de preparare

Pentru aluat se pune făina în vasul de frământat, se face o adâncitură în mijloc și în ea se pun sarea și zahărul. Se adaugă ouăle și oțetul, se amestecă până ce se dizolvă zahărul și sarea, după care se încorporează toată făina, adăugând, puțin câte puțin, apa călduță. La urmă se adaugă uleiul, pentru definitivarea aluatului și pentru desprinderea lui de mâini. Se frământă puțin pentru omogenizare și se lasă să se ”odihnească” timp de 20 de minute.

După acest interval de timp se porționează aluatul în 12 bulgărași, care se lasă de asemenea la ”odihnă” timp de 10 minute, apoi se fac, din bulgărașii de aluat, foi rotunde cu diametrul de aproximativ 20 cm și se lasă în așteptare, până ce vor fi prelucrate și umplute.

Cât timp se ”odihnește” aluatul, se face umplutura. Se mixează fin urda și se adaugă cele două ouă, sare și zahăr. În funcție de gustul dorit (dulce sau sărat) se adaugă mai multă sare, sau zahăr, dar umplutura dulce va avea și o linguriță de sare extrafină, iar cea sărată, aceeași cantitate de zahăr tos fin.

Se alege, se spală, se zvântă mărarul, după care se taie fin și se adaugă în compoziție, după gust. Se mixează bine toate ingredientele, pentru omogenizarea umpluturii.

Se ia fiecare bucată de aluat, se întinde, dinspre mijloc spre margini, cu mâinile unse cu ulei în așa fel încât foaia să fie foarte subțire. Se unge foaia cu ulei și apoi la baza ei se pun 1-2 linguri de umplutură, la 1,5-2 cm de margine. Se aduce marginea foii peste umplutură și apoi se rulează foaia, cu umplutura la interior, întînzând ușor aluatul, pentru a face un sul subțire, care se rulează apoi răsucit, în jurul său, sub formă de melc.

Se procedează la fel cu toate bucățile de aluat, iar plăcintele făcute se pun în tavă, pe hârtia de copt. Se ung plăcintele cu ou și se dă tava la cuptorul preîncălzit, la o temperatură medie, pentru 30-35 de minute.

Când s-au rumenit, plăcintele se scot din cuptor și pot fi servite calde, sau chiar reci, fiind, oricum, la fel de bune.

Daca ti-a placut reteta noastra "Placinte foioase cu urda si marar" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (13)
Retete similare

Ciuperci umplute cu carne tocata si legume

Postat de rocsi_1612

Ciuperci umplute cu carne tocata si legume

Spalam ciupercile, indepartam cozile, le lasam la scurs cu gura in jos pe un prosop curat, apoi le presaram cu sare. Curatam ceapa, o tocam marunt, morcovul il decojim si il facem cubulete...

Citeste continuarea

Omleta cu dovlecel

Postat de sufletista

Omleta cu dovlecel

Dovlecelul spalat si curata de coaja il dam prin razatoarea mare, il punem intr-o strecuratoare si adaugam sare. Ii lasam sa se scurga de apa cel putin 30 min. Intre timp curatam ardei de...

Citeste continuarea

Comentarii

la 08.07.2019, 06:26
Merge direct la seif!
la 08.07.2019, 06:30
la 08.07.2019, 07:51
Offf,imi amintes de Baile Felix unde am mancat asa ceva,sunt 30 de ani dar recunosc ca am si acum gustul lor pe buze Felicitari,arata minunat si mor de pofta!!Nu consum produse lactate de 5 ani,strict....o boala nesuferita.....superbe si apetisante!
la 08.07.2019, 08:35
foarte bune!
la 08.07.2019, 09:31

Vezi toate comentariile (13)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking