Placinte Poale-n brau de post, cu cartofi si ceapa verde
Postat de RODIMUR in Mancaruri de post 8 Dec 2019 | 6959 vizualizari
Cele mai cunoscute plăcinte așa-zise ”poale-n brâu” sunt cele cu brânză dulce și de aceea, unele persoane consideră că doar acestea sunt cele ”adevărate”. De fapt, numele plăcintei provine nu de la umplutură, ci de la modul în care este făcută: se lipesc capetele opuse (”poalele”) foii de plăcintă...
În post se folosesc și alte umpluturi: de varză, de ciuperci, sau de cartofi, cum am făcut eu în urmă cu vreo câteva zile, pentru că varza nu este murată încă. (Pentru că soțului meu îi plac mult vărzările - ”plăcintele cu varză”- după ce se murează varza, cât ține iarna, tot fac așa ceva).
De obicei, eu prepar umplutura de cartofi cu ceapă călită, pentru că este mai gustoasă, dar acum am vrut să o fac mai dietetică, fără prăjeli, așa că am folosit ceapă verde.
Eu fac plăcinte ”poale-n brâu” de post, de mici dimensiuni și nu le decorez, chiar dacă s-ar putea folosi susan, sau mac, pentru că nu prea cred că aceste semințe s-ar potrivi cu umplutura...
Inapoi la reteta
|