Ingrediente
- 2 kg rosii prunisoare
- 2 capatani de usturoi
- 2 lingurite cu busuioc uscat
- 2 lingurite cu sare
- 2 lingurite cu zahar
- 1 lingurita piper negru macinat
- boabe de piper rosu si verde
- frunze proaspete de busuioc
- ulei de masline
Mod de preparare
Rosiile se spala bine si se taie pe lung, in jumatati. Am ales rosii prunisoare pentru ca sunt carnoase si nu foarte zemoase.
Captusim tavile de aragaz cu folie de aluminiu si aranjam pe folie bucatile de rosii, cu partea taiata in sus. Presaram deasupra piperul, busuiocul sarea si zaharul.
Stropim rosiile cu ulei de masline si imprastiem peste ele usturoiul zdrobit.
Dam tava la cuptor, la foc mic, pentru 4-6 ore, in functie de dimensiunile rosiilor si de cata zeama au.
Cand am preparat reteta, nu aveam cuptor cu ventilator, dar acum am si, daca aveti si voi, folositi ventilatia intrucat ajuta mai bine la uscarea legumelor.
Opriti cuptorul cand rosiile sunt aproape uscate, dar inca elastice (datorita uleiului).
Spalam borcanele si le uscam la microunde.
Asezam rosiile in borcane, adaugam 2-3 boabe de piper rosu si verde, 2-3 frunze de busuioc si completam cu ulei de masline (daca borcanele sunt captusite bine cu rosii uscate, nu intra prea mult ulei).
Capsam borcanele si le sterilizam pentru 15-20 minute, in apa.
Daca ti-a placut reteta noastra "Rosii uscate, in ulei de masline" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (23)
|