Salata Bratara rubinie

Postat de RODIMUR in Salate
18 Ian 2020 | 1288 vizualizari
Salata Bratara rubinie

De mult timp doream să fac această salată, care m-a încântat cu aspectul său de îndată ce am văzut-o, dar a trebuit să aștept până ce am găsit rodii în magazine. Credeam că se face ușor și repede, dar până la urmă mi-am dat seama că ornarea salatei ia destul timp. Noroc că la acest capitol stau foarte bine și am răbdare suficientă, mai ales când vreau să realizez ceva frumos. Față de rețeta originală am schimbat câte ceva, mai ales la lista de ingrediente (nu am folosit ceapă prăjită, nici nuci, de exemplu) și am uns superficial cu maioneză fiecare strat, doar atât cât să asigure aderarea lor și păstrarea unui anumit aspect. Am schimbat și denumirea, cu aceasta de față, pentru că cea originală nu mi se pare că exprimă întru totul realitatea. În schimb m-am străduit să obțin aspectul care m-a încântat de prima dată, deși între timp îmi veniseră alte idei. Mă gândesc acum că acestea vor fi bune pentru o rețetă viitoare...

Ingrediente

  • 1 piept de pui
  • 1 sfeclă roșie, medie
  • 3 ouă fierte tari
  • boabele de la 1 rodie
  • 3 cartofi roz, medii
  • 3 morcovi
  • maioneză din 4 gălbenușuri
  • sare
  • piper

Mod de preparare

Se curăță morcovii și sfecla, se spală și se pun la fiert. Cartofii se spală și se fierb în coajă. Când sunt gata, se lasă să se răcorească și se decojesc. (Eu am curățat toate aceste legume, le-am spălat și le-am fiert la aburi, ca să nu fie apoase.)

Pieptul de pui se spală, se fasonează și se fierbe. Când este gata, după ce se răcorește, se taie mărunt.

Se fierb tari 3 ouă, iar când sunt gata se lasă să se răcească și apoi se decojesc.

Între timp se face o maioneză bine legată și se desface cu grijă rodia, în așa fel încât să se recupereze toate boabele, întregi.

Se dau prin răzătoarea mare și se pun separat, în vase diferite: cartofii, morcovii, ouăle și la urmă sfecla roșie, ca să nu coloreze celelalte legume.

Se pune un pahar de sticlă în mijlocul unui platou și în jurul lui se pune primul strat al salatei, din cartofii răzuiți. Se dă salatei forma rotundă, de jur împrejurul paharului și se presează stratul de cartofi.

Se condimentează cu: sare și piper și apoi se unge superficial stratul cu puțină maioneză.

Se pune al doilea strat, de morcovi, se presează, se condimentează și se unge cu maioneză.

Se procedează la fel pentru straturile următoare de: piept de pui, ouă, sfeclă roșie. (Eu am mai pus la sfârșit un strat de carne din piept de pui, pentru că-mi rămăsese mai multă.)

Se presează ușor și se nivelează salata, după care, se unge de jur împrejur cu maioneză și apoi se decorează cu boabe de rodie.

Odată decorată, salata se va da la rece, la frigider, până a doua zi, când se va scoate paharul din mijlocul ei, printr-o mișcare atentă de rotire, după care se poate servi.

Daca ti-a placut reteta noastra "Salata Bratara rubinie" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (21)
Retete similare

Salata calda de fasole

Postat de andaoana

Salata calda de fasole

Fasolea o punem intr-o strecuratoare (daca este fasole din conserva) si o clatim cu apa rece. O lasam sa se scurga bine. Spanacul il spalam bine, frunza cu frunza. Ceapa rosie o taiem...

Citeste continuarea

Salata de cartofi cu sprot afumat

Postat de merisor67

Salata de cartofi cu sprot afumat

Mai intai punem cartofii spalati bine, la fiert in apa cat sa fie acoperiti. Ii lasam sa fiarba pana cand se patrund la testul cu furculita, aproximativ 20 de minute la foc mediu. Intre timp...

Citeste continuarea

Recomandari pentru tine si casa ta

Crockpot Express

- 20 %
999.99 lei
799.99 lei
PLATA IN RATE FARA DOBANDA
pana la 12 rate

Comentarii

la 18.01.2020, 21:42
la 18.01.2020, 21:43
Foarte interesanta!
la 18.01.2020, 21:50
Mulțumesc frumos, Andra! Eu am văzut-o de mult timp și am tot așteptat să procur materia primă (rodiile), ca s-o prepar...
la 19.01.2020, 09:38
wow...ce culori! Sigur este delicioasa!
la 19.01.2020, 11:38
Cat de bine arata!

Vezi toate comentariile (21)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Fructe de mare
Slow Cooker
Retete diabetici
Multicooking