Somon la cuptor cu ierburi şi nuci

Postat de Zamfira in Somon
29 Noi 2015 | 5284 vizualizari

Ingrediente

    • somon – medalion sau file
    • amestec condimente-ierburi uscate
    • sare, piper
    • ciuperci – proaspete sau din conservă
    • nuci
    • ulei de măsline

Sos din iaurt grecesc cu usturoi şi nuci

Mod de preparare

Clătim somonul pentru a îndepărta solzii. Ştergem carnea cu un prosop de hârtie pentru a absorbi complet apa. Condimentăm somonul cu un amestec de ierburi pregătit chiar de noi(reţeta o găsiţi pe blog,,Condiment universal din ierburi uscate,,.

Aşezăm somonul într-o tavă tapetată cu hârtie pentru copt.Punem lângă peşte ciupercile curăţate, feliate sau din conservă pe care le stropim cu ulei de măsline şi le presărăm cu sare şi cimbu. Atenţie, pe somon nu este necesar să punem ulei de măsline, somonul are suficientă grăsime-omega, veţi constata acest lucru în timpul preparării cărnii. Peste ciuperci punem miez de nucă, cantitatea după preferinţă.

Punem tava în cuptorul preîncălzit pentru 35 de minute la foc destul de puternic, apoi întoarcem somonul pe partea cealaltă şi amestecăm puţin şi în ciuperci şi nuci.

După încă 5 minute vom scoate ciupercile şi nucile într-un bol iar somonul rămâne singurel în cuptor pentru încă 5 minute.

Servim somonul alături de ciuperci şi nucile coapte.

 

Aşa cum bănuiţi nu a lipsit nici usturoiul, dar de data aceasta am făcut un sos de iaurt grecesc cu usturoi şi nuci pisate.

Daca ti-a placut reteta noastra "Somon la cuptor cu ierburi şi nuci" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (28)
Retete similare

Somon cu legume la tigaie

Postat de oanapl

Somon cu legume la tigaie

Speli legumele si apoi tai morcovul curatat si dovlecelul in feliute subtiri (pe care le tai in 4). Incingi uleiul intr-o tigaie si adaugi morcovii, dovleceii, porumbul si rosiile si adaugi sare,...

Citeste continuarea

Placinta cu branza si somon afumat cu aroma de lime

Postat de simona72

Placinta cu branza si somon afumat cu aroma de lime

In primul rand ne ocupam de pestele afumat…Taiem pestele in cuburi, il punem intr-un castron, iar peste el stoarcem sucul de la jumatate de limeta. Marinam pestele putin in felul...

Citeste continuarea

Comentarii

la 29.11.2015, 16:56
delicios
la 29.11.2015, 16:57
Bya pentru a fost nr.1 la gust, nucile prajite sunt yammy Multumesc!
la 29.11.2015, 16:58
Bun
la 29.11.2015, 17:00
Adele
la 29.11.2015, 17:01
Ce bine arata, gust si eu ca n-oi crapa...

Vezi toate comentariile (28)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking
Carte d'Or