Taktouka - salata marocana

Postat de RODIMUR in Salate
12 Ian 2018 | 4916 vizualizari

Este o salată marocană, pe care am găsit-o pe un site culinar francez și care m-a interesat imediat, pentru că e preparată pe bază de ardei copți, din care am destui în congelator. Este o foarte bună salată de post, ușor și rapid de făcut, condimentată plăcut, după gustul meu. Am găsit pe net multe rețete pentru prepararea acestei salate, fiecare modificând ingredientele, sau cantitățile. Important este că ingredientele principale sunt aceleași în toate rețetele consultate, așa că din toate, am ales și eu ce mi-a plăcut mai mult, păstrând, evident, elementele esențiale. Spre exemplu, unele insistă asupra faptului că ardeii trebuie să fie roșii, altele recomandă ardei verzi, iar altele acceptă ardei din fiecare culoare. Eu mi-am decongelat niște ardei kapia, gândind că sunt mai dulci, dar între timp am găsit o rețetă care recomandă, opțional și o linguriță de zahăr. Majoritatea recomandă ulei de măsline, dar am găsit și o rețetă care admite, pe lângă 45 ml de ulei de măsline și 30 ml ulei vegetal, dar și zeamă de la o jumătate de lămâie... Când există așa o multitudine de rețete, este normal să alegi și să moderezi, ceea ce am și făcut. Dar altă dată, pentru aspect, voi folosi ardei copți verzi, care să se vadă foarte bine în farfurie, alături de roșii.

Inapoi la reteta

Comentarii (44)

la 13.01.2018, 09:48
Daaaa, absolut delicioasa! Si noi o facem cu multa verdeata (patrunjel si coriandru proaspete), dar si picanta bine; si punem intotdeauna si o frunza de dafin la innabusirea tomatelor. Ca variatie de condimente folosim cateodata amestecul "5 arome" (atunci e chiar mai exotica) si 1 - 2 linguri de stafide mici (in acest caz o mancam cu cus-cus sau orez). Sau o mana de masline neaparat negre, mici si cu sambure (1 - 2 clocote, la sfarsit); in cazul asta uneori si branza Feta (telemea?), cel mai bine nematurata, adica mai moale/gumoasa (atentie la sare!), taiata cuburi, si nu amestecate in compozitie, ci presarate deasupra, dupa ce se inchide focul si lasate sa se inmoaie putin sub capac (in acest caz o mancam cu paine alba). Ardeiul gras verde da o aroma mai pregnanta de ardei, dar si un gust usor amarui... e preferatul meu... Eu personal, nu cred ca se potriveste cu tajine, chiar si de pui (nemaivorbind de vita sau miel!), caci are arome/gust mult prea bogate/puternice ptr delicata "taktouka". Minunata reteta (si prezentarea!)
la 13.01.2018, 10:20
Mulțumesc frumos, Navidad! Dacă nu aveți nimic împotrivă, aș adăuga acest comentariu, ca mărturie și cu numele autorului, la rețeta mea. Pentru cei interesați...
la 13.01.2018, 10:31
gustoasa
la 13.01.2018, 10:46
Mulțumesc frumos, Lau!
la 13.01.2018, 11:36
Ce buna trebuie sa fie!
la 13.01.2018, 11:46
Da, Mimi, mulțumesc frumos, este bună, deosebită, plăcut condimentată...Ceva nou, față de ce mâncăm de obicei, adică exact ce am urmărit...!
la 13.01.2018, 15:14
Ooo... eu va multumesc! Dar bine-nteles... sunt de acord cu tot ce considerati ca va este util Dvs si "comunitatii"!
la 13.01.2018, 16:38
Mulțumesc frumos, Navidad! Cred că această mărturie obiectivă, pertinentă și explicită este exact ce mai trebuia acestei rețete ca să fie excelentă. Comentariul dumneavoastră este aici ca sarea-n bucate. Merci beaucoup!
la 13.01.2018, 23:23
Sigur e tare buna,imi plac mult ardeii copti!
la 13.01.2018, 23:52
Mulțumesc frumos, Xana! Dacă-ți plac ardeii copți și dacă vrei să faci așa o salată, cred că ar fi bine să ții cont și de sfaturile lui Navidad, de la descrierea rețetei. Îți vor fi de mare folos!
la 14.01.2018, 20:49
ce-mi place salata asta, am facut si eu in variata algeriana
la 14.01.2018, 21:10
Mulțumesc frumos, Cătălina! Poate postezi într-o zi varianta algeriană, pentru că sunt mulți bucătărași interesați. Eu însămi aș vrea să văd care sunt diferențele și dacă e mai bună cea algeriană, s-ar putea să o iau de la tine...
la 15.01.2018, 09:10
la 15.01.2018, 10:25
Mulțumesc frumos, Mihaela!

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking