Tocana taraneasca de pui, cu ceapa si rosii

Postat de merisor67 in Pui
16 Iul 2015 | 33910 vizualizari
Tocana taraneasca de pui, cu ceapa si rosii

Imi amintesc (emoticon care saliveaza, yummmmm :))), de doua mancaruri pe care le prepara mama cu carne de pui fraged, de curte si anume: ostropelul preparat cu usturoi verde, din abundenta si tocana aceasta cu multa ceapa, amandoua servite cu mamaliguta calda. Nu voi reusi sa redau in veci acel gust al copilariei, in primul rand pentru ca ingredientele erau naturale, bio si in al doilea rand pentru ca erau preparate in vase de lut, la foc de lemne... Reteta este simpla, fara prea multe condimente, am incercat sa o prepar exact asa cum o preparau gospodinele la acea vreme, doar ca nu am prajit ceapa asa cum prevedea reteta, din motive de sanatate, ci am inabusit-o. Gustul nu e acelasi, dar este mai sanatos asa, insa pentru cei care nu au probleme cu stomacul sau ficatul, le recomand sa incerce prajirea cepei, va avea un gust aparte.

Ingrediente

  • 1 pui fraged de curte
  • 500 gr ceapa(rosie + galbena)
  • 500 gr rosii proaspete
  • 1 capatana usturoi
  • 3 linguri grasime(animala sau ulei)
  • sare dupa gust
  • 1 lingurita zahar(optional)
  • un praf cimbru
  • un praf piper
  • doua foi dafin
  • 1/2 legatura patrunjel
  • 1/2 legatura marar
  • Pentru servit:
  • mamaliguta calda
  • branza telemea, veche

Mod de preparare

Puiul meu a fost impanat cu multa grasime, asa ca am separat-o si am topit-o, apoi am folosit-o in loc de ulei.

Se transeaza puiul in bucati, de preferinta destul de mici, dar eu le-am lasat mai mari, asa cum le prefera baietii mei, trebuie sa tin cont si de preferintele lor, nu? Ca doar pentru ei gatesc. :)))

Presaram peste bucatile de pui, sare si piper si le frecam bine sa patrunda condimentele in carne.

Intr-un vas incapator, o tigaie sau tuci, punem grasimea la incins si prajim carnea in ea, la foc iute, intorcand-o de pe o parte pe alta sa se rumenesca uniform. O prajim bine, apoi o trecem in alt vas.

Strecuram grasimea din tigaie, intr-un alt vas, pentru a inlatura eventualele resturi arse. Se intampla sa se mai arda si sa se lipesca grasimea, asa ca ne asiguram ca va fi curata cea pe care o folosim la mancare.

Ceapa curatata, spalata si scursa bine, o taiem fasii mai mari si o adaugam in grasimea din vas.

Amestecam in ea de cateva ori, la foc incet, apoi adaugam cativa stropi de apa, acoperim vasul si o lasam sa se inabuseasca pana cand devine sticloasa.

Avem grija sa mai picuram din cand in cand apa peste ea, sa nu se arda.

Intre timp pregatim restul ingredientelor.

Rosiile le oparim in apa fiarta ca sa le decojim usor, apoi le indepartam cotoarele si le trecem prin robot impreuna cu usturoiul curatat.

Peste ceapa inabusita, adaugam rosiile si usturoiul si presaram putina sare.

Acoperim vasul si il lasam la foc mediu pana cand mancarea incepe sa fiarba intens.

Presaram condimentele, amestecam usor sa nu strivim ceapa, apoi adaugam carnea de pui, acoperim vasul si il mai lasam pe foc maxim 15 minute.

Gustam mancarea, o mai asezonam cu condimente si sare, adaugam si zaharul, mai amestecam de doua-trei ori si stingem focul.

Tocam mararul si patrunjelul si le adaugam peste mancare.

Servim mancarea calda cu mamaliguta si branza, de fapt asa se servea la noi in Oltenia. :D

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Tocana taraneasca de pui, cu ceapa si rosii" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (22)
Retete similare

Tocana taraneasca de pui

Postat de eumimi

Tocana taraneasca de pui

Fierbem carnea de pui si oprim supa. Prajim apoi carnea de pui, doar cat sa o rumenim putin. In acelasi ulei in care am rumenit carnea de pui, calim ceapa taiata julienne pentru 7-8 minute....

Citeste continuarea

Recomandari pentru tine si casa ta

PLATA IN RATE FARA DOBANDA
pana la 12 rate

Comentarii

la 16.07.2015, 14:57
Ce mancarica buna!
la 16.07.2015, 15:01
la 16.07.2015, 15:03
la 16.07.2015, 15:09
ce bine arata
la 16.07.2015, 15:33
Daca tot e taraneasca,unde-i strachina?

Vezi toate comentariile (22)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Fructe de mare
Slow Cooker
Retete diabetici
Multicooking