Tocanita de spanac, cu oua posate

Postat de RODIMUR in Mancaruri de legume
6 Apr 2018 | 3444 vizualizari
Tocanita de spanac, cu oua posate

Eu am descoperit relativ târziu spanacul, așa că n-am fost stresată în copilărie, cum se plâng alții de această legumă, benefică organismului, după cum o consideră majoritatea oamenilor. Și descoperindu-l mai târziu, nu am plecat la drum, în prepararea lui, cu prejudecățile unei vârste prea fragede, pentru a stabili judecăți corecte de gust și savoare. În consecință, nu încetez să diversific modul de preparare a spanacului și orice rețetă mi se pare foarte gustoasă. De această dată am vrut să prepar o tocăniță de spanac cu ouă poșate, pentru că mi s-a părut că această mâncare este mai bună. Voiam să poșez ouăle în folie alimentară, dar m-am gândit că există riscul ca ele să nu se desprindă bine, așa că am rămas la rețeta lui Alex Teacher (în apă clocotită, cu sare și oțet). Este o rețetă economică, destul de rapidă și foarte gustoasă.

Ingrediente

  • 500 grame de spanac proaspăt
  • 2 cepe galbene
  • 6 căței de usturoi
  • sare, piper
  • ulei de floarea soarelui pentru călit ceapa
  • 2 ouă
  • 2 l de apă clocotită
  • 2 linguri de oțet
  • sare

Mod de preparare

Se curăță cepele, se spală, se taie mărunt și se călesc în ulei suficient, la foc mic, ca să nu se ardă.

Se curăță usturoiul, se spală, se taie fin și se călește și el, în același vas în care s-au călit și cepele.

Se rup rădăcinile spanacului și cam 2 cm din tije, se spală foarte bine în 3-4 ape, se taie mărunt și se călesc în vasul în care s-au călit cepele și cățeii de usturoi. Se condimentează cu sare și piper, după gust și se mai ține vasul pe foc până ce scade lichidul, și preparatul devine legat.

Separat, se pune o oală cu 2 litri de apă la fiert. Se adaugă oțet și sare, iar când apa fierbe, se amestecă pentru a face un vârtej în care se dă drumul oului, cât de încet posibil. La fel se procedează și cu celălalt ou și se lasă la fiert, la foc mediu, 3:30-4 minute.

După acest interval de timp, se scot ouăle cu o paletă.

Se pune spanacul în farfurie, iar deasupra, oul poșat. Se servește cu pâine prăjită.

Daca ti-a placut reteta noastra "Tocanita de spanac, cu oua posate" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (22)
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola

Retete similare

Spaghete cu sos de vinete

Postat de Irina

Spaghete cu sos de vinete

Imi plac foarte mult pastele. Imi plac foarte mult si legumele, asa ca am facut o combinatie intre ele. Va garantez ca a iesit ceva deosebit. Am folosit spaghete mai subtirele, unele care fierb...

Citeste continuarea

Mancare de legume de vara

Postat de mirela0911

Mancare de legume de vara

Fasolea verde se curata la capete, se rupe bucatele mai mici si se pune la fiert in apa cu putina sare. Cand s-a fiert, se scurge de apa si se lasa deoparte.  Ciupercile se curata, se...

Citeste continuarea

Comentarii

la 06.04.2018, 14:51
la 06.04.2018, 14:52
la 06.04.2018, 15:23
Pot sa spun doar atat : Sunt fan -spanac
la 06.04.2018, 16:02
Vă mulțumesc, dragilor!
la 06.04.2018, 16:42

Vezi toate comentariile (22)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking