Cum lupti impotriva obezitatii infantile

Postat de gurita_ta2005 in Dieta
8 Mai 2012
Cum lupti impotriva obezitatii infantile

Sunt obez sau supraponderal?

“In general, se considera obez un copil a carui greutate depaseste cu 20% greutatea ideala. Excesul cu 10% fata de ideal se defineste cu termenul de „suprapondere”. Principalele cauze ale instalarii obezitatii sunt alimentatia incorecta si lipsa activitatii fizice. Doar la un procent minim de copiii obezi, excesul de greutate este secundar unor tulburari endocrine sau unor anomalii genetice”, a explicat dr. Corina Paul, medic primar pediatrie in cadrul clinicii Medicover.

Risc crescut daca unul dintre parinti este supraponderal

Cu siguranta, alaturi de alimentatie si sedentarism, si alti factori sunt implicati mai mult sau mai putin in aparitia obezitatii. Terenul genetic determina predispozitia spre obezitate a copilului, unii copii „depozitand grasimi” mai usor ca altii.
Sansele unui copil de a fi obez cresc daca parintii lui sunt obezi!

10 – 11 ore de somn pe noapte ajuta la prevenirea obezitatii infantile

Studii recente au dovedit ca somnul insuficient favorizeaza aparitia obezitatii, motiv pentru care se recomanda respectarea orelor de somn. Este vorba despre 11 ore/zi pentru copiii sub 5 ani, respectiv 10 ore de somn/zi pentru copiii intre 5-10 ani.

Trateaza din timp probleme de somn ale copiilor!

Problemele de somn ale copiilor sunt printre cele mai disruptive probleme cu care se poate confrunta o familie. Copilul nu este singurul care sufera ci ii va antrena in aceasta suferinta pe toti cei din jurul sau.

Pentru a avea o rutina buna de somn:

* Pastrati un program regulat pentru culcare si ora de trezire

* Fiti consecventi in aplicarea rutinei de somn! In primii ani o poveste sau mai tarziu o activitate relaxanta vor incuraja un somn bun.

* De la inceput incurajati copilul sa adoarma singur, in patul lui

* Urmati si dumneavoastra propriile reguli in ceea ce priveste somnul. Incercati sa aveti un somn odihnitor pentru a putea sa functionati optim in timpul zilei.

Clinica de Pediatrie Medicover din Bucuresti este singura clinica din tara cu specialisti in somnologie pediatrica. Somnul este una dintre cele mai importante resurse pentru cresterea si dezvoltarea cerebrala a copilului tau. Specialistii nostri isi propun sa trateze tulburarile de somn aparute la copii de la primele luni de viata si pana la adolescenta.

Pachetul de acasa combate tentatia mancarii de la fast-food

Alimentatia necorespunzatoare varstei si a nevoii de crestere a copiilor este primul factor care duce la cresterea in greutate.
Copiii mananca alimente multe si de proasta calitate! Aceasta este concluzia la care au ajuns medicii nutritionisti in urma analizarii comportamentului alimentar al tinerilor. “Una dintre cauze este tentatia mancarurilor de tip fast-food, alimente goale in valoare nutritionala insa bogate in aport de calorii. Dulciurile, chipsurile, junk foodul, primeaza in alegerea copiilor, in detrimentul legumelor, al fructelor si al cerealelor sau lactatelor. Parte din vina este si a parintilor care nu insufla copiilor o inclinatie catre mancarea sanatoasa, incepand cu realizarea unui pachetel pentru pauza de pranz in locul banilor de buzunar cu care cei mici isi cumpara tot felul de mancaruri nesanatoase”, a explicat dr. Corina Paul.

Joaca virtuala afecteaza cresterea armonioasa a copiilor

Lipsa activitatii fizice este o alta cauza a cresterii necontrolate In greutate!

Daca in urma cu 30 – 40 de ani copiii preferau jocul in aer liber, mersul pe bicicleta, inotul ca activitati libere, generatia actuala de copii prefera sa inlocuiasca tot mai mult miscarea cu jocurile video, calculatorul, emisiunile TV, activitati care sunt in defavoarea cresterii armonioase a copiilor.

“Implicarea parintilor si educatia detin un rol deosebit de important in acest sens. Parintii trebuie sa participe alaturi de copii la activitati in aer liber, sa-i sustina in desfasurarea unei activitati fizice regulate, chiar in practicarea cu regularitate a unui sport. Mersul cu bicicleta sau cu rolele, inotul, tenisul pot deveni un mod de petrecere a timpului liber la care participa parintii impreuna cu copiii. Jocurile de grup (fotbal, volei) sau de sezon (schi, patinaj) se pot de asemenea practica de catre intreaga familie, in timpul liber sau in vacante”, explica specialistul Medicover.

Problemele in familie duc la consumul necontrolat de alimente

Nu ii subestimati pe cei mici! Copiii sunt extrem de receptivi fata de climatul ce predomina in viata de familie, chiar daca aparent parintii incearca sa il protejeze de tensiunile cotidiene.
Factorul psihologic are un rol important in aparitia obezitatii la copii. Dintre cauzele psihologice care pot favoriza aparitia obezitatii amintim climatul familial tensionat, evenimentele traumatice (decesul/boala unei persoane dragi, divortul parintilor, intrarea in colectivitate). “Consumul excesiv de alimente si cresterea in greutate a copilului poate fi o forma de expresie a depresiei acestuia sau a altor stari emotionale. Mancatul apare astfel ca o modalitate de a evita suferinta sa si neputinta In raport cu ceea ce sunt ceilalti, cu intelegerea lor, cu ceea ce asteapta de la el”, potrivit dr. Corina Paul.

Familia, primia linie de “aparare” impotriva obezitatii

Parintii reprezinta prima linie de „ aparare” a copilului impotriva obezitatii. Triunghiul terapeutic impotriva obezitatii infantile se afla la indemana fiecarui parinte:

1.    Oferiti-i un exemplu alimentar pozitiv, gatind alimente sanatoase, respectand orele de masa si gatind inteligent pentru cel mic – introducand alimente mai putin placute, in alimentatia copiilor, intr-o forma atractiva (mancare colorata, forme trasnite etc.).

2.    Stabiliti o zi pe saptamana pentru activitati sportive in familie. Alergati prin parc, jucati volei, fotbal sau baschet impreuna cu cel mic, mergeti la inot!

3.    Oferiti-i copilului un climat familial cald si armonios.

Atunci cand eforturile familiei nu dau rezultate este bine sa apelati la ajutorul unui medic pediatru, care sa va ajute sa adoptati regimul (atat cel alimentar cat si programul de activitate fizica si suportul psihologic) la programul copilului si al intregii familii. Exista situatii cand substratul obezitatii este, totusi, o boala endocrina sau genetica ce necesita evaluarea copilului din punct de vedere clinic si biologic.
Va recomandam sa va adresati medicului pentru mai multe informatii despre analizele necesare si initierea unui tratament asociat regimului alimentar si de activitate fizica.

Sursa: poshmagazine.ro

Citeste si:

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking