Aperitiv placinta cu carnati si mozzarella

Postat de merisor67 in Aperitive / Garnituri
14 Feb 2019 | 4923 vizualizari
Aperitiv placinta cu carnati si mozzarella

Tot gândindu-mă ce să mai pun în pachetele pentru gustarea de la serviciu, mi-a venit ideea să prepar această Plăcintă aperitiv cu cârnați și mozzarella, care a ieșit tare bună. Aluatul de plăcintă este unul foarte pufos, preparat cu bere cu ghimbir și puțină drojdie, cârnații sunt ușor picanți, iar mozzarella am combinat-o cu puțin chimen, frunze de busuioc și ketchup. Cum să nu iasă bună la așa combinație! Feliată în triunghiuri, sau în felii subțiri, este ideală a fi servită în pauza de masă de la serviciu.

Ingrediente

  • Pentru aluat:
  • 500 g făină
  • 1 ou
  • 5 g drojdie uscată
  • 1/2 linguriță zahăr
  • 1 /4 linguriță sare
  • 50 ml ulei
  • 150 ml bere
  • 50 ml apă caldă
  • Pentru umplut:
  • 7 cârnați ușor picanți, subțiri
  • puțin ketchup
  • Pentru gratinat:
  • 100 g mozzarella
  • puțin ketchup
  • 7-8 frunze de busuioc
  • 1 linguriță semințe de chimen

Mod de preparare

Cernem făina într-un vas, îi facem o adâncitură la mijloc și punem acolo drojdia și zahărul. Turnăm apa călduță și amestecă, până se combină drojdia cu zahărul și puțină făină. O lăsăm câteva minute să se dezvolte, apoi adăugăm oul, sarea, uleiul și berea cu ghimbir și amestecăm totul, adunând și făina de pe margini. Frământăm un aluat nelipicios, dar nu foarte ferm, pe care nu îl vom lăsa la dospit ca la pâine. Se va dospi în timp ce lucrăm cu el. Pornim cuptorul la 180 de grade. Împărțim aluatul în 7 bucăți aproximativ egale, pe care le întindem în forme dreptunghiulare, de lungimea cârnaților. Le ungem la un capăt cu puțin ketchup, așezăm câte un cârnat pe margine și îl rulăm cu aluatul. Așezăm rulourile în tava tapetată cu hârtie de copt, în formă de spirală, începând de la margini către interior. Punem rulourile unul în prelungirea celuilalt, înbrăcând baza formei de copt. Cu o foarfecă de bucătărie, sau cu un cuțit, tăiem aluatul din loc în loc străpungând ușor și cârnații. Facem asta pentru a se coace bine cârnații din interior, lăsând să pătrundă mai rapid aerul cald la ei. Dăm forma cu plăcinta la cuptor pentru 35 de minutem la 180 de grade. Cu 5 minute înainte de stingerea focului, scoatem plăcinta din cuptor și presărăm peste ea mozzarella rasă, frunze de busuioc rupte, ketchup și chimen. Se va gratina frumos și va fi mai aspectuoasă așa în mozaic. O lăsăm să se tempereze ușor și o putem porționa, pentru că este foarte bună și caldă, servită cu ketchup. Ce rămâne, luăm la pachet a doua zi.

Să vă fie de folos!

Daca ti-a placut reteta noastra "Aperitiv placinta cu carnati si mozzarella" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (25)
Delicios! Burger de vită cu brânză gorgonzola

 Am preparat un burger în care brânza gorgonzola și-a pus amprenta pentru un gust delicios.

citeste mai mult
Delicios! Burger de vită cu brânză gorgonzola
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia
În 2023, Gorgonzola DOP a confirmat din nou statutul său de ambasador culinar al Italiei, cu peste 2 milioane de forme... citeste mai mult
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia

Retete similare

Aperitiv "Taci si inghite"

Postat de Irina

Aperitiv "Taci si inghite"

Am dat casul pe razatoarea mare, l-am presarat cu sare si l-am framantat nitel. Am pus mamaliga la fiert, iar la final am amestecat-o cu putin unt. Carnaciorul l-am taiat felii si l-am pus...

Citeste continuarea

Pateu din ficat de pui - de casa

Postat de ctlina

Pateu din ficat de pui - de casa

Puneti ficateii in apa cu sare timp de 30 de minute. Spalati-i bine sub jet de apa rece si curatati-i. Se înmoaie gelatina intr-un bol cu apa rece. Curatati ceapa, usturoiul si...

Citeste continuarea

Comentarii

la 14.02.2019, 09:56
ce bunnnn!
la 14.02.2019, 09:57
Ce buna e la micul dejun! Mi s-a facut foame!
la 14.02.2019, 09:59
Mulțumesc, fete dragi!
la 14.02.2019, 10:07
Ce fain arată...!
la 14.02.2019, 10:22
Ce placinta delicioasa!

Vezi toate comentariile (25)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking