Ciorba de fasole verde, cu rosii

Postat de RODIMUR in Ciorbe
3 Apr 2019 | 5270 vizualizari
Ciorba de fasole verde, cu rosii

Suntem abia la mijlocul postului, așa că mai trebuie să căutăm printre rețete, preparate adecvate, din legume. Ca urmare, am făcut astăzi o ciorbă de post, foarte gustoasă și consistentă, cu fasole verde și roșii, iar acum v-o recomand și vouă. Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de ciorbă.

Ingrediente

  • 600 grame de fasole verde
  • 2 morcovi
  • 1 pătrunjel
  • 1/2 țelină
  • 3 roșii mari
  • 1 ceapă mare
  • 4 căței de usturoi
  • ulei de floarea soarelui, pentru călit
  • 500 ml suc de roșii
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • sare
  • piper
  • cimbru

Mod de preparare

Rădăcinoasele (morcovii, pătrunjelul și țelina) se curăță, se spală, se taie și se pun la fiert, cu 3 litri de apă rece. Când se ridică spumă deasupra, se culege și se aruncă. Se completează cu apă caldă, când este cazul.

În timp ce rădăcinoasele fierb, se curăță ceapa și usturoiul, se spală, se mărunțesc și se călesc ușor în ulei suficient și la foc mic, ca să nu se ardă.

Se spală roșiile, se taie în bucăți mai mari și se sotează și ele, peste ceapă și usturoi, numai până ce se pătrund, având grijă să nu ”se topească” de tot.

Se spală fasolea verde și se pune cu 2 litri de apă rece la fiert, doar pentru un singur clocot, după care se strecoară și se adaugă în oala cu rădăcinoasele. Se mai lasă legumele la fiert încă două-trei clocote și apoi se adaugă legumele călite și sucul de roșii.

După încă un clocot-două, se condimentează ciorba cu sare, piper și cimbru, se presară pătrunjel tocat, se ia oala de pe foc și se pune capacul.

După 10 minute ”de odihnă”, ciorba poate fi servită.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de fasole verde, cu rosii" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (15)
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola

Retete similare

Reteta de ciorba de fasole verde cu carne de pui

Postat de cristeena20

Reteta de ciorba de fasole verde cu carne de pui

Iata cum se prepara Reteta de ciorba de fasole verde cu carne de pui Bucatile de carne (eu am folosit piept, coaste si gat ) se spala si se pun in oala la fiert. Deoarece eu am avut carne de...

Citeste continuarea

Ciorba de naut si fasole verde, cu costita afumata

Postat de mihaelar63

Ciorba de naut si fasole verde, cu costita afumata

 Costita se portioneaza. Eu am mai taiat si cubulete de unde am putut. Morcovul se curata si se taie rotund . Ceapa si usturoiul se toaca marunt . Fasolea verde se...

Citeste continuarea

Comentarii

la 03.04.2019, 20:05
Iar mi-ai dat o idee!
la 03.04.2019, 20:08
Mă bucur, Costel...! Să-ți fie de folos!
la 03.04.2019, 21:02
arata foarte delicios
la 03.04.2019, 21:20
Mulțumesc frumos, Claudia, pentru apreciere!
la 04.04.2019, 00:39

Vezi toate comentariile (15)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking