Ciorba de pui a la grec (Avgolemono)

Postat de RODIMUR in Ciorbe
13 Iun 2018 | 5039 vizualizari

Zilele trecute mi-am amintit de o ciorbiță acrișoară, consistentă și cu un gust minunat, pe care o făcea mămica, mai ales vara, când era tare cald. Ne oferea și smântână, iar noi ne miram, pentru că aveam impresia că deja pusese smântână în ciorbiță. Peste ani am aflat și rețeta, pe care o avea atât de la soacra ei, bucătăreasă, pe vremuri pe la casele boierești, dar și de la o cumnată de-a ei, grecoaică. Ciorba de pui a la grec (Avgolemono) este o supă grecească ce are la bază amestecul "ou-lămâie", fiert în supă de pasăre. De la aceste ingrediente îi vine și numele (avgo = ou, lemono = lămâi). De fapt, amestecul "ou-lămâie" se pare că a fost, la origine, la baza unui fel de mâncare evreiesc, din Peninsula Iberică. Pe vremuri, înainte de a fi expulzați din Peninsula Iberică, evreii spanioli făceau "agristada" cu: aguridă, rodie, sau portocale amare. Cu timpul, pentru că nu foloseau oțet, agentul de acidificare a devenit lămâia. Preparate similare, care au la bază amestecul "ou-lămâie" se mai găsesc, cu alte denumiri și în bucătăria italiană, iar în cea balcanică se folosește denumirea "avgolemono", preluată de la greci. În general se folosesc doar gălbenușurile, dar există și varianta folosirii ouălor întregi, cu albușurile bătute spumă. La noi au apărut diferite variante, care țin de specificul local, cu adaos de: smântână, tarhon, ardei iuți, sau usturoi... În realitate, ciorba de pui a la grec se face fără smântână și fără toate aceste ingrediente locale, pomenite mai sus. Iar condimentul final nu este pătrunjelul tocat, ci mărarul. Am preparat mai rar această ciorbiță, pentru că, la nevoie, aveam la îndemână borșul de putină, pe care-l umpleam singură în casă, în cazul în care simțeam nevoia să mâncăm ceva acrișor. În plus, ciorba de pui a la grec cere mai multă îndemânare și atenție...Dar acum am făcut-o din nou, așa cum se face ea cu adevărat (rețeta originală!) nu doar pentru că voiam să simt din nou, gustul bun de odinioară, ci și din dorința de diversitate...

Inapoi la reteta

Comentarii (31)

la 14.06.2018, 16:43
Mulțumesc frumos, Kytz, pentru aprecieri! Să știi că și eu m-am bucurat foarte mult pentru că a ieșit perfect, atât la gust, cât și la aspect. Mai ales că spre sfârșit, e cam delicat de preparat...
la 14.06.2018, 16:44
Mulțumesc frumos, Merișor!
la 14.06.2018, 20:55
De foarte mult timp spun ca o sa incerc si eu sa fac ciorba de pui a la grec, desi mie imi plac ciorbele acrite doar cu bors. Dar poate o data as manca!
la 14.06.2018, 21:18
Buna!
la 14.06.2018, 22:47
Rocsi, să știi că această ciorbiță este foarte bună, absolut specială și merită să o prepari...!
la 14.06.2018, 22:48
Mulțumesc frumos, Adi!
la 17.06.2018, 15:18
Foarte buna!
la 17.06.2018, 15:40
Cred ca e foarte buna! Nu am incercat-o inca, dar am trecut-o la favorite. Multumim pentru aceste informatii utile. Chiar nu stiam nimic despre provenienta ei.
la 17.06.2018, 15:54
Da, Cristinuța, e chiar tare bună! Mulțumesc mult!
la 17.06.2018, 15:54
Mulțumesc mult pentru aprecieri, Oana!
la 17.06.2018, 16:34
Si eu acresc ciorbele de pui cu lamaie, sunt tare bune!
la 17.06.2018, 17:06
Mirela, eu umplu borș, dacă vreau să fac o ciorbă acrișoară, dar aceasta nu se face decât cu lămâie (avgolemono = ou-lămâie) și e tare bună...! Dar cum la voi nu se umple borș, e foarte bine să acrești cu lămâie, nu cu altceva...
la 05.09.2018, 12:28
Mi-a iesit super imi place fff mult ciorba a la grec
la 05.09.2018, 12:48
Multumesc frumos, Cristina! Si noua ne-a placut foarte mult...
la 05.01.2019, 12:32
O ciorba deosebita . Ma bucur ca o ai in ,, bagajul culinar " din copilarie . Este interesant sa aflii reteta ce se prepara In aceste zone . Eu stiu reteta de la TV
Bravo , Rodica

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking