Ingrediente
- 2 ouă mari
- 2,5 ml îndulcitor
- Un praf de sare
- 20 g unt topit
- 120 g făină
- 110 ml lapte
Mod de preparare
Amesteci cu un tel gălbenuşurile cu un praf de sare și îndulcitorul. Adaugi laptele și amesteci. Acum torni untul topit, care având în vedere că este cald, trebuie să-l torni încet pe marginea vasului. Adaugi făina și omogenizezi. Aluatul este un pic mai gros ca la clătite.
Torni cu o lingură din amestec în forma de sărățele bine încălzită pe aragaz, chiar în mijloc, nu prea mult, o lingură ajunge. Închizi forma și lași să se gătească aprox 1 minut. Verifici dacă s-a colorat în auriu și transferi aluatul pe un șervet de bucătărie curat.
Rulezi cu ajutorul lui, ca să-i dai forma unui con. Aluatul este maleabil, dar și fragil, astfel că se rupe ușor, așa că manevrează-l cu grijă. După ce ai ținut aluatul în șervet un minut, îl poți desface ușor și acum îl rulezi la loc, dar fără șervet, ca să-i fixezi forma. Este încă moale.
Procedezi la fel cu restul de aluat.
Le lași la răcit, de preferat, peste noapte, eventual sprijinite de pahare înalte.
A doua zi, vor fi bine uscate.
Poftă Bună!
Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:
https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2020/08/cornete-pentru-inghetata.html
Daca ti-a placut reteta noastra "Desert cornete pentru inghetata" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (12)
|