Desert galuste cu cirese si nuci

Postat de ancutsa in Dulciuri
24 Iun 2020 | 2567 vizualizari

Dintr-o foaie de pandișpan rămasă de la alt desert, inițial am vrut să fac niște cake pops sau trufe, dar cireșele au fost mari, așa că am avut nevoie de mai multă cremă pentru a le înveli, asttfel că au ieșit mai degrabă niște găluște. Apoi, pentru că mi s-au părut dulci, m-am tot gândit în ce să le învelesc ca să fie totuși simple, nu grețoase… și cum cacaoa pudră sau ciocolata neagră sunt opțiuni prea ciocolatoase pentru gustul meu, când am văzut borcanul cu nucă măcinată, atunci mi-a venit ideea să le tăvălesc prin nucă și bine am făcut pentru că au ieșit niște găluște super bune.

Ingrediente

  • 210 g pandișpan vechi de o zi,
  • 60 g cuvertură de ciocolată neagră,
  • 110 ml lapte,
  • 20 g unt,
  • 50 ml frișcă lichidă,
  • Cireșe, după gust,
  • Nucă rumenită și măcinată, după gust

Mod de preparare

 

 

Se rupe pandișpanul în bucăți mici, într-un castron.

Se pun într-un ibric ciocolata, laptele și untul și se încălzesc pe foc mic, amestecând mereu, până se topește ciocolata. Se toarnă peste pandișpan, se amestecă, astfel încât pandișpanul să se înmoaie. Eu am folosit o foaie de pandișpan din care decupasem cercuri pentru alt desert.

Separat, se bate cu mixerul frișca lichidă, însă ceva mai moale, apoi se încorporează în amestecul de mai sus.

Se ia câte o cireașă și se învelește în puțină compoziție pregătită anterior, formând apoi cu mâinile, găluște sau sfere, cum vreți să le spuneți.

Se tăvălesc găluștele prin nucă rumenită și măcinată. Sunt delicioase!

 

Poftă Bună!

Dacă vă place rețeta mea, o puteți găsi și pe blogul meu: https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2020/06/galuste-cu-cirese-si-nuci.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert galuste cu cirese si nuci" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (22)
Retete similare

Strudel cu cirese

Postat de vio_dreams

Strudel cu cirese

Spalam ciresele, le scoatem samburii si le punem intr-un vas impreuna cu zaharul si amidonul. Le dam in cateva clocote mestecand continuu pana cand compozitia devine ca o budinca. Lasam sa se...

Citeste continuarea

Pasca cu branza si caramel

Postat de ela

Pasca cu branza si caramel

Amestecam toate felurile de branza si punem la scurs cu putin timp inainte. Stafidele le punem in esenta de rom cu cateva ore inainte. Mixam albusurile cu un praf de sare, apoi adaugam...

Citeste continuarea

Comentarii

la 24.06.2020, 23:15
Nimic nu se pierde, totul se transforma
la 25.06.2020, 00:09
la 25.06.2020, 01:28
la 25.06.2020, 07:19
Bravo , pentru inventivitate
la 25.06.2020, 10:08
Bune!

Vezi toate comentariile (22)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking
Carte d'Or