Desert gofre cu sos de mure și de capsuni

Postat de ancutsa in Dulciuri
14 Aug 2019 | 2429 vizualizari

Când îmi rămând banane răscoapte, îmi place să pregătesc clătite, iar alteori gofre la aparatul pe care l-am primit de la sora mea cadou de Crăciun, acum câțiva ani. Am pregătit și niște sosuri de căpșuni, pentru cine le vrea mai dulci (adică eu), dar și de mure, pentru cei cărora le plac un pic mai acrișoare (ai mei). Au fost delicioase.

Ingrediente

  • 2 ouă,
  • 5 ml îndulcitor,
  • 1 banană răscoaptă,
  • 2 linguri iaurt grecesc 10 %,
  • 7 linguri făină,
  • 1 linguriță rasă praf de copt,
  • 100 ml lapte,
  • 100 g unt,
  • Un praf de sare,
  • Pentru servit:
  • sos de căpșuni, după gust,
  • sos de mure, după gust,
  • struguri albi și negri, pentru decor

Mod de preparare

 

Se topește untul și se dă deoparte.

Se încălzește putin lapte.

Se bat cu un tel, într-un vas inalt, ouale cu un praf de sare, se adaugă îndulcitorul, untul topit, banana strivită cu furculița pe o farfurioară și praful de copt. Se toarnă încet și laptele cald, apoi se încorporează treptat făina. Se obține un aluat ușor, care curge.

 Se toarnă din aluat, cu un polonic, în aparatul de gofre (uns cu puțin ulei și lăsat la încălzit).

Se obțin 8 gofre. 

Sugestie de servire: se decorează cu sos de căpșuni sau de mure, după gust și se decorează cu struguri.

 

Porții: 4

Timp de pregătire: 10 min

Timp de gătire: 20 min

Poftă Bună!

Dacă vă place rețeta mea, o puteți găsi și pe blogul meu: https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2019/08/gofre-cu-sos-de-mure-si-de-capsuni.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert gofre cu sos de mure și de capsuni" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (12)
Retete similare

Desert tarta CorinutaClem......

Postat de Constelatialeu

Desert tarta CorinutaClem......

Crema : Pregatim prima data crema pentru ca trebuie sa se raceasca. Laptele cu coaja de lamaie le punem pe foc sa se incalzeasca. Intr-un castron de inox amestecam ouale, zaharul, amidonul si apoi...

Citeste continuarea

Desert gogosi simple

Postat de katty

Desert gogosi simple

Cernem faina intr-un vas si facem o adancitura la mijloc. Intr-un castron punem drojdia si adaugam putin lapte caldut. Omogenizam bine. In adancitura formata punem ouale, zaharul, zaharul...

Citeste continuarea

Recomandari pentru tine si casa ta

Sandwich-Maker Panini

- 17 %
239.99 lei
199.99 lei

Compact Classic

- 1500 lei
2999.99 lei
1499.99 lei

Comentarii

la 14.08.2019, 20:36
la 14.08.2019, 21:16
la 14.08.2019, 21:23
Eu vreau cu sos de capsuni!
la 14.08.2019, 21:50
la 14.08.2019, 23:45

Vezi toate comentariile (12)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking
Carte d'Or