Desert pasca de branza dulce, cu stafide

Postat de RODIMUR in Dulciuri
27 Mar 2018 | 4748 vizualizari
Desert pasca de branza dulce, cu stafide

Pentru Paști, întotdeauna făceam câte 7-8 păscuțe (de obicei medii) pe care le împărțeam, în cea mai mare parte. Le făceam cu aluat de cozonac (pentru că în același timp făceam și câte doi cozonaci) dar și pentru că așa am preluat rețeta de la mămica.  De această dată, am făcut o singură pască (pentru concurs) cu aluat fraged. Am ales calea de mijloc între pasca tradițională, cu aluat dospit și cea ultra modernă, fără aluat. Am zis dintotdeauna (și îmi mențin opinia) că pasca fără aluat nu este pască, ci budincă (foarte bună, evident, dar nu pască). Pasca trebuie să aibă un aluat, de oricare, nu numai ca suport, ci mai ales pentru că grâul (făina) are o semnificație importantă în simbolistica  religioasă și culinară. Altminteri, nu s-ar mai vorbi despre "pasca tradițională", adică despre cea cu colac din aluat.... Am înțeles de mult timp de ce oamenilor nu le place pasca cu aluat. Pentru că pasca tradițională avea un colac mare, care creștea (fiind aluat dospit) în așa fel încăt rămânea foarte puțină umplutură, în mijloc. Și cum mulți fac aluatul mai puțin dulce, oamenii aveau impresia că mănâncă pâine cu puțină brânză dulce. De aceea, chiar și atunci când făceam păști cu aluat dospit, nu făceam colac, iar foaia era foarte subțire, pentru că mai creștea, oricum, în cuptor, în așa fel încât până la urmă, umplutura depășea de câteva ori aluatul... De această dată am folosit un aluat fraged, dulce, întins într-o foaie subțire, de 4-5 mm. A ieșit perfect, nu a crescut necontrolat (cum se mai întâmplă la aluatul cu drojdie) și am putut modela foarte frumos coroana de aluat care înconjoară umplutura de jur-împrejur. Sunt foarte mulțumită de rezultatul muncii mele, așa că de acum înainte voi face păscuțe numai cu aluat fraged, care, față de toate argumentele expuse mai sus, mai are avantajul că nu provoacă arsuri la stomac (ca cel cu drojdie). Pentru decorarea păștii cu stafide aurii, am plecat de la simbolul crucii și am ajuns la desenarea unor porții mai mari. Din ingredientele de mai jos am făcut o pască mare, cu diametrul de 24 cm.  

Ingrediente

  • Pentru aluat:
  • 250 grame de făină albă
  • 100 grame de unt proaspăt
  • 1 ou
  • 75 grame de zahăr tos fin
  • 1 plic de vanilie
  • 1 praf de sare.
  • făină albă pentru modelat foaia de aluat
  • unt, pentru uns tava
  • Pentru umplutură:
  • 600 grame de brânză de vaci, bine scursă
  • 2-3 linguri de smântână grasă
  • 3-4 ouă întregi
  • 200 grame de zahăr tos fin
  • 2 plicuri de vanilie dr. Oetker
  • coaja răzuită de la o lămâie
  • coaja răzuită de la o portocală
  • 1/2 flacon de esență de vanilie dr. Oetker
  • 1/2 flacon de esență de lămâie dr. Oetker
  • 2 linguri încărcate de făină albă
  • 1 esență de rom dr. Oetker (pentru hidratat stafidele)
  • 150 grame de stafide aurii
  • Pentru decor:
  • 1 gălbenuș pentru uns pasca
  • 50 grame de stafide aurii
  • 1 gălbenuș, pentru uns

Mod de preparare

Se face mai întâi aluatul fraged, din ingredientele de mai sus și se pune în frigider, pentru o oră.

Între timp se pregătesc ingredientele pentru umplutură.

Se spală bine fructele exotice în apă caldă cu bicarbonat de sodiu, se clătesc cu apă rece și se șterg cu un prosop de hărtie, pentru a fi răzuite în aluat.

Brânza se mixează bine cu smântâna și cu ouăle. Se adaugă zahărul tos și se continuă mixarea, până ce acesta se dizolvă, iar compoziția se omogenizează. 

Se adaugă vanilia, esențele și se răzuie lămâia și portocala, mixându-se mereu. Se adaugă apoi cele două linguri de făină și stafidele, care în prealabil au fost opărite și tinute în esență de rom.

După ce a stat cel puțin o oră la frigider, aluatul fraged se scoate, se întinde cu sucitorul pe plașeta presărată cu făină și se face o foaie rotundă, cu grosimea de 4-5 mm.

Se unge tava cu unt și se pune foaia de aluat în tavă, ca să acopere atât baza cât și pereții vasului. Se taie aluatul care depășește marginile aluatului și se toarnă umplutura de brânză. Aluatul care a rămas pe pereții tăvii se rulează spre interior, pentru a forma un colac subțire și apoi se ondulează manual.

Se decorează cu stafide, în forma dorită, se unge, atât colacul de aluat, cât și umplutura de brânză cu un gălbenuș și se dă tava la cuptorul preîncălzit, la foc mediu.

Când colacul s-a rumenit frumos, iar umplutura s-a legat bine, se face testul scobitorii, pentru a vedea dacă brânza s-a copt și apoi se scoate tava din cuptor. 

Se lasă pasca să se răcească în totalitate și abia apoi se scoate din tavă. Pasca se ține la rece, până ce se servește.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert pasca de branza dulce, cu stafide" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (34)
Retete similare

Desert pasca cu branza, merisoare, stafide si glazura de ciocolata

Postat de mirela0911

Desert pasca cu branza, merisoare, stafide si glazura de ciocolata

Aluatul: Intr-un bol se cerne faina. Se adauga sarea, zaharul si untul la temperatura camerei. Se amesteca cu mana. Se adauga cate putin laptele dulce. Se rastoarna pe masa de lucru si se...

Citeste continuarea

Desert pasca traditionala

Postat de MotanLaOale

Desert pasca traditionala

Branza se amesteca cu zaharul, zaharul vanilat, galbenusurile si stafidele. Din aluat se intinde o foaie subtire si se pune intr-o tava rotunda cu pereti detasabili tapetata cu hartie de copt....

Citeste continuarea

Recomandari pentru tine si casa ta

Slow Cooker 3.5L Red

- 18 %
219.99 lei
179.99 lei
PLATA IN RATE FARA DOBANDA
pana la 12 rate

Comentarii

la 27.03.2018, 17:23
Oameni preferă pasca fără aluat fiindcă sunt sătui, sunt plini de pantagruelicele încercări culinare ale felurillor mâncate înainte de pască. Înainte vreme oamenii, după post, mâncau puțin din fiecare, pasca cu aluat fiin la loc de cinste atât la mesele celor avuți, cât mai ales a celor mai săraci.
Arată tare bine rețeta de ne-ai prezentat-o. Bravo!
la 27.03.2018, 17:35
Mulțumesc frumos, părinte! Să știți că cea mai bună pască făcută de mine este cea cu smântână. Și întotdeauna, fac păscuțe și pentru duhovnicul meu...
la 27.03.2018, 18:17
Minunatăăă!
la 27.03.2018, 18:24
Mulțumesc frumos, Cristina!
la 27.03.2018, 18:25

Vezi toate comentariile (34)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Fructe de mare
Slow Cooker
Retete diabetici
Multicooking