Desert pasca impletita

Postat de ancutsa in Dulciuri
9 Apr 2018 | 2024 vizualizari
Desert pasca impletita

Anul acesta am pregătit pască împletită cu brânză dulce, într-un mod diferit de ce am mai pregătit altă dată. A ieşit peste aşteptările mele, am rezistat cu greu să nu ciugulesc din ea până a doua zi, iar felul cum s-a bucurat naşa mea de ea când i-am daruit-o m-a bucurat şi mai tare. "Bunatati de Paste"

Ingrediente

  • 25 g drojdie proaspătă
  • 2 ouă
  • 3 linguri zahăr
  • 200 ml lapte călduţ
  • 180 ml apă călduţă
  • 1 linguriţă rasă cu sare
  • 600 g făină
  • aprox 100 ml ulei pentru frământat
  • pentru crema de brânză:
  • 500 g brânză dulce
  • 4 linguri zahăr
  • 1 plic zahăr vanilat
  • 2 ouă + 1 albus
  • Stafide
  • 1 gălbenuş, puţin lapte şi puţin zahăr pentru uns.
  • Dimensiuni tavă de copt rotundă: 25 cm diametru

Mod de preparare

 

 Mod de preparare:

Se fărâmă drojdia şi se dizolvă în puţin lapte călduţ, se amestecă apoi cu ouăle, zahărul, restul de lapte, apa şi sare. Se amestecă adăugând făina până când aluatul devine consistent. Eu l-am mutat apoi într-un vas înalt de plastic pentru că frământ mai uşor în el. Se frământă, adăugând mereu puţin câte puţin uleiul.

Se acoperă cu folie şi se lasă la crescut până îşi dublează volumul.

 Pentru crema de brânză: se amesteca brânza dulce cu zahărul, zahărul vanilat, gălbenuşurile, apoi se încorporează treptat albuşurile bătute spumă.

 Se împarte aluatul în trei părţi: 2 mai mari şi una mai mică. Se presară făină pe masa de lucru sau se lucrează pe o planşetă din silicon.

Din primul aluat (mai micuţ) se întinde o foaie, care va fi baza păştii şi care se aşază într-o formă rotundă pentru copt (cu foaie de copt sau unsă cu grăsime şi tapetată cu făină). Se ridică cu degetele aluatul pe marginile tăvii şi se presează puţin, ca să nu se verse umplutura.

Din al doilea aluat (şi cel mai mare) se întinde o foaie care se împarte în 6 fâşii, care se ung cu doar puţină umpltură, apoi se formează 2 împletituri. Se aşază împletiturile sub forma unui cerc, peste baza păştii.

În mijloc se umple cu crema de brânză.

Din al treilea aluat (mai micuţ) se întinde o foaie care se împarte în 4 fâşii: acestea se răsucesc două câte două şi se formează crucea.

Eu am mai lăsat la crescut în tavă pentru că am avut cozonacii la cuptor, dar se poate unge imediat cu gălbenuş amestecat cu puţin lapte, se presară zahăr şi se coace la cuptorul preîncălzit, la foc mic, aprox 40 de minute.

 

Timp de pregătire: 1h 20 min

Timp de coacere: 40 min

Porţii: 12

Poftă Bună!

 

Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu: http://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2018/04/pasca-impletita.html

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert pasca impletita" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (17)
Placinte intoarse cu ceapa si branza gorgonzola

Plăcinte întoarse cu ceapă și brânză... citeste mai mult

Placinte intoarse cu ceapa si branza gorgonzola
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia
În 2023, Gorgonzola DOP a confirmat din nou statutul său de ambasador culinar al Italiei, cu peste 2 milioane de forme... citeste mai mult
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia

Retete similare

Desert fursecuri cu gem

Postat de RODIMUR

Desert fursecuri cu gem

Se mixează untul cu: zahărul, oul, sarea și aromele, iar la urmă se încorporează treptat și făina. Când aluatul este bine legat și omogen, se pune într-o folie de plastic...

Citeste continuarea

Clatite banatene sau "ca la Ana Lugojana"

Postat de Dya

Clatite banatene sau "ca la Ana Lugojana"

Incepem prin a pregati foile de clatite : se amesteca ingredientele date pentru aluat, acesta din urma trebuind sa aibe consistenta celui pentru chec, insa usor mai subtire.  Se coc apoi la...

Citeste continuarea

Comentarii

la 09.04.2018, 19:04
la 09.04.2018, 19:12
la 09.04.2018, 19:22
Bună pască!
la 09.04.2018, 19:25
Foarte frumoasă!
la 09.04.2018, 20:03
Frumoasa!

Vezi toate comentariile (17)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking