Desert tort cu blat umed, ciocolata si piersici

Postat de oanapl in Torturi
11 Mai 2021 | 3861 vizualizari
Desert tort cu blat umed, ciocolata si piersici

"retete pascale" Vă invit să încercați o rețetă absolut delicioasă de tort. Acesta este cel mai bun blat umed pe care l-am pregătit până acum. Neapărat trebuie să-l încercați și voi.

Ingrediente

  • pentru blat umed (23 cm):
  • 133g ciocolată neagră (54,5% cacao)
  • 80g cafea fierbinte
  • 166g iaurt grecesc
  • 133g ulei
  • 3 ouă
  • 200g făină
  • 200g zahăr
  • 66g cacao extra black
  • 5g praf de copt
  • 2g sare
  • pentru crema de piersici:
  • 2 borcane compot de piersici
  • 250g mascarpone
  • 400ml frișcă neîndulcită
  • 10g gelatină + 50ml compot de piersici
  • 100g zahăr
  • pentru ornat:
  • 300ml frișcă neîndulcită
  • 250g mascarpone
  • 60g zahăr
  • 50g ciocolată
  • 1/2 piersică din compot
  • căpșuni
  • mure

Mod de preparare

Pentru blat:

Se pune ciocolata în 80g cafea fierbinte și se lasă să se topească amestecând ușor. Dacă nu se topește perfect se poate pune amestecul pe baie de aburi. Se lasă să se răcorească.

Se pun într-un castron ouăle, uleiul și iartul și se amestecă cu un tel, apoi se adaugă crema de ciocolată și se omogenizează. Ideal este ca toate ingredientele să fie la temperatura camerei.

Într-un alt vas se pune făina, cacaoa, zahărul măcinat, sarea și praful de copt și se omogenizează amestecul, apoi se cerne peste compoziția lichidă și se omogenizează cu telul. Nu se amestecă decât până când amestecul este omogen.

Se tapetează cu hârtie de copt fundul unei tăvi și se ung cu unt marginile, apoi se toarnă compoziția. Se introduce tava în cuptorul preîncălzit la 150 de grade C, pentru 50-55 de minute, până când trece testul cu scobitoarea. Se răstoarnă aluatul cu fața în jos pe un grătar și se lasă să se răcorească complet. După ce s-a răcit complet se taie pe orizontală. Mi-au ieșit 3 felii, dar eu am folosit doar 2 pentru tort.

 

Pentru cremă, se mixează 350g piersici cu ajutorul unui blender vertical.

Se pune gelatina la hidratat în 50 ml de compot de piersici, apoi se topește pe baie de aburi și apoi se lasă să se răcorească.

Se pune crema mascarpone într-un castron, se adaugă zahărul măcinat și se mixează 30 de secunde, apoi se adaugă frișca neîndulcită și se mixează până când se obține o compoziție fermă. Se adaugă piureul de piersici și se omogenizează.

Se pune 2-3 linguri din cremă peste gelatina răcorită și se omogenizează, apoi se toarnă gelatina peste crema de piersici și se omogenizează.

Se pune un blat pe un platou, în interiorul unui inel reglabil de tort, se toarnă 3-4 linguri de cremă și se întind peste blat, apoi se așează 5 jumătăți de piersici cu gaura în jos (umplând în prelabil gaura cu puțină cremă) și apoi se toarnă restul cremei deasupra și se nivelează. Se așează al doilea blat deasupra cremei și se introduce tortul în frigider pentru 3-4 ore sau peste noapte.

Se trece ușor cu cuțitul pe marginea inelului reglabil pentru a-l desprinde de cremă și apoi se îndepărteaza inelul.

 

Pentru ornat:

Se pune crema mascarpone într-un castron, se adaugă zahărul măcinat și se mixează 30 de secunde, apoi se adaugă frișca neîndulcită și se mixează până când se obține o compoziție fermă. Se îmbracă tortul cu crema, păstrând 1/3 din cremă pentru a-l orna.

 

Pentru dantela de ciocolată, se topește ciocolata pe baie de aburi și se lasă să se răcorească 1-2 minute.

Se măsoară circumferința și înălțimea tortului și apoi se taie o fâșie de hârtie de copt de lungimea acestuia (+ 1 cm ca să-l putem manevra) și cu 1 cm mai înalt. 

Se pune ciocolata topită într-un poș sau o pungă, se taie un colț și se fac forme pe hârtia de copt întinsă. Se lasă 2 minute să se răcească, apoi se aplică cu grijă hârtia de copt în jurul tortului. Se introduce tortul în frigider pentru 10 minute, apoi se îndepărtează hârtia de copt cu grijă, pentru a nu rupe dantela de ciocolată.

 

Se ornează tortul cu frișca rămasă și fructe. Se lasă la frigider 1-2 ore și se servește.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort cu blat umed, ciocolata si piersici" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (15)
Retete similare

Desert tort cu ciocolata, crema de piersici si blat umed

Postat de oanapl

Desert tort cu ciocolata, crema de piersici si blat umed

Blatul: Topești ciocolata împreună cu untul, pe foc mic. Amesteci pentru a omogeniza compoziția. Când amestecul e complet omogen, oprești focul. Adaugi esența de vanilie,...

Citeste continuarea

Comentarii

la 11.05.2021, 16:43
la 11.05.2021, 16:52
delicios!
la 11.05.2021, 16:53
la 11.05.2021, 19:15
Foarte bun!
la 11.05.2021, 19:16
Este un tort minunat, delicios si foarte elegant!

Vezi toate comentariile (15)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking