Ficatei inabusiti, cu ceapa si rosii

Postat de RODIMUR in Ficat
18 Aug 2018 | 4255 vizualizari
Ficatei inabusiti, cu ceapa si rosii

Îmi plac foarte mult ficățeii, dar în general, îi prepar atunci când nu am felul principal, pentru că se fac repede și sunt foarte gustoși. De această dată i-am pregătit înăbușit, cu roșii și ceapă, iar rezultatul ne-a mulțumit pe deplin.

Ingrediente

  • 300 grame de ficăței de pui
  • 3 cepe verzi
  • 2 roșii
  • 2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 100 grame de unt
  • sare
  • piper
  • oregano
  • pătrunjel tocat

Mod de preparare

Se curăță ficățeii de vițe, se spală și se scurg de apă.

Se curăță cepele, se spală și se taie rondele, după care se călesc ușor, numai cât să se înmoaie puțin, în uleiul de floarea soarelui în care s-a pus la topit untul, tăiat felii.

Se pun ficățeii în tigaie, alături de ceapă și se întorc pe ambele fețe, ca să se pătrundă ușor.

Se spală roșiile, se feliază și se pun în tigaie. Se adaugă 100 ml de apă, se condimentează cu sare, piper și oregano, după care se prepară înăbușit, la foc mic, cu capacul pus, timp de 5-7 minute.

Când apa a scăzut și a mai rămas puțin sos, se ia tigaia de pe foc, se presară pătrunjel tocat și ficățeii înăbușiți pot fi serviți, cu cartofi natur, sau cu pâine prăjită. 

Daca ti-a placut reteta noastra "Ficatei inabusiti, cu ceapa si rosii" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (23)
Placinte intoarse cu ceapa si branza gorgonzola

Plăcinte întoarse cu ceapă și brânză... citeste mai mult

Placinte intoarse cu ceapa si branza gorgonzola
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia
În 2023, Gorgonzola DOP a confirmat din nou statutul său de ambasador culinar al Italiei, cu peste 2 milioane de forme... citeste mai mult
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia

Retete similare

Pate de casa, cu ciuperci

Postat de privatelaura

Pate de casa, cu ciuperci

Curatam si spalam ficateii. Curatam si spalam legumele. Tocam cuburi morcovul, ceapa, ardeiul si le punem la calit in putin ulei de masline. Adaugam sare, apoi adaugam ficateii si rosiile uscate....

Citeste continuarea

Ficatei de pui in sos de rosii cu ceapa si ardei

Postat de Pungasa_Rogue

Ficatei de pui in sos de rosii cu ceapa si ardei

Se spala ficateii (se indeparteaza fierea daca este prezenta, fara a o sparge) si se pun la prajit intr-o tigaie cu ulei si putina sare. Se acopera tigaia cu un capac. Ceapa se curata de...

Citeste continuarea

Comentarii

la 18.08.2018, 21:28
Ce buni sunt!
la 18.08.2018, 21:34
Așa este, Ancutsa...Mulțumesc frumos!
la 18.08.2018, 21:48
Imi plac, sa va fie de bine!
la 18.08.2018, 21:53
O mancare simpla si foarte gustoasa! Le mai pregatesc si eu alor mei!
la 18.08.2018, 22:02
Mă bucur, Mimi...Mulțumesc frumos pentru urare și pentru apreciere!

Vezi toate comentariile (23)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking