Am pornit de la faptul că aveam în casă 175 gr unt şi m-am gândit să pun cantitate egale de untură. Apoi mi-am amintit că mama punea şi iaurt, aşa că am pus cantitate egală, adica 175 gr.
Mai întâi am pus într-o ceaşcă cubul de drojdie sfărâmat şi l-am amestecat cu lapte, până s-a topit, apoi am adăugat un strop de zahăr şi puţină făină şi am lăsat să crească.
Apoi am amestecat untul la temperatura camerei cu untura la aceeaşi temperatură, până la omogenizare. Am adăugat oul bătut în prealabil cu zahăr şi iar am omogenizat. Am adăugat iaurtul, am omogenizat şi am adăugat maiaua. Am amestecat bine, apoi am adăugat migdalele, răzătură de portocale, zahărul vanilat, esenţele de rom şi migdale, iar la sfârşit făină. Mie mi-a intrat cam 740 gr, dar cred că mai mergea puţin, doar că nu am mai avut, iar de amidonul din dulap uitasem. Am lăsat aluatul să se odihnescă preţ de vreo 30 de minute, timp în care mi-am pregătit tăvile cu hârtie de copt şi formele.
Am întins foaie pe masa fără făină sau altceva, că a fost suficientă grăsimea din aluat să nu se lipească de masă şi am decupat floricele, inimi şi steluţe, pe care le-am copt cam 20 de munute, întorcând tava în cuptor după 10 minute.
După ce s-au copt, le-am lăsat să se răcească, apoi le-am tăvălit prin zahăr pudră.
Au ieşit atăt de multe, încăt de teamă că nu se mănâncă m-am apucat să le împart şi tot mai am din ele, dar sunt tot fragede şi bune. Le ţin într-un catron de sticlă termorezistentă acoperit. Asta este dacă nu ştiu să gătesc pentru 2-3 persoane.