Muschiulet de porc cu ierburi aromatice si cartofi cu sos de cascaval si smantana

Postat de RODIMUR in Retete Delikat
3 Aug 2018 | 2965 vizualizari
Muschiulet de porc cu ierburi aromatice si cartofi cu sos de cascaval si smantana

"Gătesc cu noile condimente Delikat, cu ingrediente 100% naturale." Am mâncat acest preparat în 2010, la o prietenă din Franța și m-am gândit să fac rețeta acum, mai ales că vreau să pun în valoare și noile condimente naturale Delikat, care au fost foarte bune în toate rețetele în care le-am inclus, după începerea acestei campanii. Acolo, în Provence (sudul Franței) se folosește foarte mult uleiul de măsline, pe care în general eu îl evit, pentru că are un gust amar. Dar pentru că știam ce gust bun are acest preparat, nu am ezitat nicio clipă să respect rețeta aproape în întregime. Am folosit ulei de floarea soarelui (două linguri) numai la sos. Rezultatul a fost o simfonie de savori... Am preparat garnitura și sosul numai pentru două porții, rămânând ca pentru celelalte două porții de mușchiuleț să fac o altă garnitură, atunci când va fi cazul.

Ingrediente

  • 1 mușchiuleț de porc (750-800 grame)
  • 4 cartofi
  • 4 linguri de ulei de măsline
  • 1 linguriță de amestec de ierburi de grădină Delikat
  • 1 linguriță de amestec de ierburi și mărar Delikat
  • 1 linguriță de oregano Delikat
  • 4 boabe de ienibahar Delikat
  • 4 boabe de coriandru
  • condimente pentru porc, Delikat
  • condimente pentru cartofi, Delikat
  • sare
  • piper
  • 2 pahare de apă/supă concentrată (200 ml)
  • Pentru sos:
  • 1 ceapă roșie
  • 2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 100 grame de cașcaval răzuit
  • 4 linguri de smântână grasă
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel

Mod de preparare

Mușchiulețul se spală, se scurge de apă și, dacă nu încape în vasul termorezistent, se poate tăia în două bucăți.

Se face un amestec din: cele 4 linguri de ulei de măsline, ierburi, oregano, sare, piper și condimente pentru porc. Când amestecul este omogen, se unge mușchiulețul pe toate părțile și restul de sos se toarnă în vasul termorezistent. Se adaugă un pahar de apă (sau de supă concentrată, în cazul în care nu folosiți condimente pentru porc), boabele de ienibahar și coriandru, după care se acoperă vasul și se dă la cuptor (foc mediu) pentru 30 de minute.

Între timp se curăță și se spală cartofii, socotind câte 2 cartofi/porție.

După 30 de minute, se scoate vasul termorezistent din cuptor, se pun cartofii întregi și se presară cu condimente pentru cartofi, sare și piper. Se stropește carnea și cartofii cu sosul format. Se acoperă vasul termorezistent cu capacul și se dă iar la cuptor, pentru încă 30 de minute, timp în care cartofii se vor pătrunde înăbușit, iar carnea se va prepara în continuare.

După încă 30 de minute, se scoate vasul din cuptor, se adaugă încă un pahar de apă/supă, se întorc cartofii pe partea cealaltă în vas, se toarnă sos din tavă peste carne și cartofi, după care se dă vasul la cuptor, fără capac, pentru 45 de minute, până ce se rumenește carnea, iar sosul mai scade puțin.

Între timp se prepară sosul. Ceapa roșie se curăță, se spală, se mărunțește și se călește ușor, până se înmoaie complet, în cele două linguri de ulei de floarea soarelui. Se adaugă smântâna și apoi cașcavalul răzuit. Se ține sosul pe foc, amestecând întruna, până ce se topește cașcavalul și sosul capătă consistența dorită (cam 3 minute).

Când mușchiulețul s-a rumenit, se scoate vasul termorezistent din cuptor, se lasă puțin să se răcorească, după care se porționează și se servește cu cartofii preparați, alături de carne și cu sosul din smântână și cașcaval. Și sosul format în vasul în care a stat mușchiulețul la cuptor este foarte gustos, așa că trebuie folosit la servire.

Daca ti-a placut reteta noastra "Muschiulet de porc cu ierburi aromatice si cartofi cu sos de cascaval si smantana" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (27)
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola

Retete similare

Ceafa de porc cu cartofi si porumb la cuptor

Postat de Oana

Ceafa de porc cu cartofi si porumb la cuptor

Condimenteaza carnea cu sare si piper si condimentele de porc Delikat. Maseaza bine pe toate partile. Pune ulei intr-o tigaie, lasa la incins, apoi pune carnea si rumeneste-o pe ambele parti....

Citeste continuarea

Pulpe de pui cu lamaie la cuptor

Postat de Oana

Pulpe de pui cu lamaie la cuptor

Se condimenteaza pulpele pe ambele parti cu condimentele Delikat si sare si piper dupa gust. Pulpele se prajesc in unt si ulei masline pe ambele parti pana se rumenesc. Se adauga vinul alb si...

Citeste continuarea

Comentarii

la 03.08.2018, 16:58
O mancare gustoasa si foarte apetisanta!
la 03.08.2018, 16:59
Mulțumesc frumos, Mimi! Și mie mi s-a părut așa, de aceea am făcut-o acum, pentru concurs...!
la 03.08.2018, 17:29
imi place! Si cum vin de la serviciu tare as mai cere si eu o portie mica.... pana-mi prepar ceva de mancare....
la 03.08.2018, 17:53
Claudia, te servesc de îndată...! Mulțumesc pentru apreciere!
la 03.08.2018, 18:06
Yammi. Mi-e cam foame.Mai ai si pentru mine?

Vezi toate comentariile (27)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking