Paste de casa, cu hribi si bacon

Postat de privatelaura in Paste
11 Feb 2017 | 6373 vizualizari
Paste de casa, cu hribi si bacon

Pentru mine, nimic nu se compara cu pastele proaspat facute in casa, mai ales combinate cu aroma hribilor si cu un sos delicios. Adevarat rasfat culinar pentru cei carora le plac pastele.

Ingrediente

  • aluat paste:
  • 2 ouă + 2 albușuri
  • 1/2 lgta sare
  • 5 lg ulei
  • făină cât cuprinde (aproximativ 230 gr am folosit eu)
  • 150 gr bacon feliat subțire
  • 2-3 lg hribi uscați (gălbiori)
  • 200 gr ciuperci albe mici
  • 3 căței usturoi
  • 50 ml vin alb demisec
  • 300 gr smântână de gătit
  • 2-3 cuburi brânză moale de capră
  • parmezan
  • 1 lg ulei de măsline
  • sare
  • piper sichuan
  • piper negru
  • pătrunjel verde

Mod de preparare

Se pregătesc pastele, pentru a le putea lăsa puțin la uscat.

Într-un castron, se mixează cele două ouă și cele două albușuri cu un praf de sare. Se adaugă treptat făină, câte o lingură de ulei și se frământă până se obține un aluat moale, dar elastic. În acest moment, nu mai adăugați făină. Eu am folosit mașina de făcut paste. În cazul în care vreți sa le faceți manual, vă recomand să întindeți aluatul pe un blat bine înfăinat, în strat foarte subțire, apoi să le tăiați cu o rolă de pizza dacă aveți, dacă nu, cu un cuțit foarte bine ascuțit.

Se lasă la uscat, timp în care se pregătesc celelalte ingrediente. Eu am pregătit pastele cu o oră înainte, apoi le-am pus la fiert, în apă clocotită cu sare și o lingură de ulei. Se lasă 2-3 minute, apoi se scurg și se clătesc cu apă rece. Trebuie fierte oarecum al dente, fiindcă se vor mai găti și în tigaie în momentul în care se adaugă peste celelalte ingrediente. Într-o tigaie, se pune la încins o lingură de ulei de măsline. 

Hribii se scurg de uleiul din conservă sau dacă aveți uscați, trebuie hidratați puțin înainte de a-i toca.

Usturoiul se curăță, se presează cu un cuțit și se toacă mărunt. Se pun ambele ingrediente la rumenit în uleiul din tigaia încinsă.

Se adaugă feliile de bacon (dacă e foarte sărat, nu mai adăugați sare), un praf de sare, se lasă până încep să sfârâie și să se încrețească, apoi se întorc pe cealaltă parte. Se adaugă ciupercile albe tăiate în jumătăți sau lăsate întregi. Se lasă câteva minute, apoi se stinge totul cu vinul alb. Se lasă până se evaporă alcoolul, apoi se adaugă smântână și câteva cuburi de brânză de capră. Se amestecă ușor cu o lingură de lemn, cât să se omogenizeze puțin sosul, apoi se adaugă pastele, se asezonează cu sare și piper și se mai lasă 2-3 minute pe foc. Se scutură tigaia cu mișcări circulare ca să se amestece pastele cu sosul de ciuperci. Se dă deoparte și se rade parmezan, se presară un praf de piper și puțin pătrunjel verde.

Se servesc calde, sunt grozave! Să vă fie de folos!

Daca ti-a placut reteta noastra "Paste de casa, cu hribi si bacon" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (13)
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola

Retete similare

Paste cu pui si ciuperci in sos alb, la cuptor

Postat de mirela0911

Paste cu pui si ciuperci in sos alb, la cuptor

Pentru inceput se pun pastele la fiert conform indicatiilor de pe ambalaj. Pipetul de pui se spala bine, se sterge cu prosoape de hartie apoi se taie in bucatele mici. Ciupercile se curata, se...

Citeste continuarea

Budinca de paste cu branza, lamaie si bezea

Postat de simona72

Budinca de paste cu branza, lamaie si bezea

Se fierb pastele in apa cu sare pentru 3 minute. Se strecoara pastele si se lasa deoparte sa se raceasca putin. Branza se zdrobeste cu furculita, se adauga zaharul brut, galbenusul de ou, zeama...

Citeste continuarea

Comentarii

la 11.02.2017, 13:45
Arata fabulos...cred ca sunt incredibile!
la 11.02.2017, 13:50
Piei ispita! Big like!
la 11.02.2017, 13:52
ecelent
la 11.02.2017, 13:55
Foarte bune!
la 11.02.2017, 14:02
Multumesc, au fost delicioase

Vezi toate comentariile (13)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking