Ingrediente
- Pentru Quesadillas:
- 200 grame piept de curcan, fără piele și os, tăiat fâșii
- 2 tortilla
- 10 grame unt nesărat
- 1 ardei copt
- 1 ceapă roșie, tăiată julienne
- 200 grame brânza (eu am folosit Gouda cu urzici și ceapă)
- 2 roșii medii, fără seminţe, tăiate cuburi
- sare/piper
- ulei de măsline
- Pentru salsa:
- 2 roşii medii, fără seminţe, tăiate cuburi
- 1 fir ceapă verde, tăiată rondele
- 1 tulpină ţelină, tocată rondele
- 2 căţei de usturoi, tocați
- 1/3 Jalapeno/ chilli, tocat fin
- 1/2 legătură coriandru proaspăt, tocat
- sucul de la 1 lime
- 1 lingură ulei de măsline
- sare/piper
Mod de preparare
Bucățile de carne presărate cu sare și piper, se frig în tigaie în puțin ulei, până prind o culoare aurie.
Într-o tigaie se încălzește puțin ulei de măsline, se adaugă ceapa și se găteste la foc mic pentru 10-15 minute, până când ceapa are o culoare brun închis, amestecând continuu pentru a evita arderea acesteia.
Tortilla se unge pe ambele părți cu unt. Se așează într-o tigaie, la foc mediu. Se întoarce pe cealaltă parte dupa 2-3 minute. Se presară brânză pe toată suprafața, având grija ca și extremitățile să fie acoperite cu brânză.
Se așează fâșii de ardei copt pe jumătate din suprafața tortillei, apoi ceapă caramelizată, bucățile de curcan, iar la final roșiile cuburi. Se aduce cealaltă parte a tortillei peste roșii și se închide ca un portofel.
Se procedează la fel și cu cealaltă tortilla.
Pentru salsa, se amestecă roșiile cu ceapa, țelina, usturoiul, Jalapeno, coriandrul, sucul de lime și uleiul de măsline. Se presară sare și piper și se amestecă.
Ficare Quesadilla se taie în 3 bucăți și se servește imediat împreună cu salsa.
Daca ti-a placut reteta noastra "Quesadilla cu ardei copt, ceapă caramelizată și curcan" nu uita sa-i faci un review.
Retete asemanatoare
Comentarii (21)
|